Artiştii vor strânge bani pentru fetiţa pianistei moarte

Ultima actualizare:

Sala Mare de la Konzerthaus Berlin a răsunat sâmbătă seara de acordurile cutremurătorului „Pas de deux" de Ceaikovski, dedicat memoriei pianistei Mihaela Ursuleasa, care ar fi trebuit să cânte în acest concert, alături de Orchestra Naţională de Tineret.

Concertul a avut loc, dar fără artista care a fost găsită joia trecută moartă în casă, iar orchestra dirijată de Cristian Mandeal a ridicat în picioare publicul din capitala Germaniei, care a aplaudat minute în şir. În urma Mihaelei, a rămas o fetiţă de 5 ani care va creşte fără mamă.

„Cele două mari iubiri ale ei au fost fiica şi muzica şi aş dori să sugerez, cu modestie, întregii comunităţi muzicale ca toate concertele pe care ea le avea programate să îi fie dedicate şi ca artiştii care cântă la aceste concerte să-şi doneze onorariile într-un fond pentru fiica ei", a scris impresara Andreea Butucariu pe site-ul artistei.

Numărul contului va fi publicat pe ursuleasa.com. Până la sfârşitul anului avea programate numeroase concerte. Mihaela Ursuleasa, considerată unul dintre marile talente ale ultimelor decenii, copilul-minune care a urcat pe marile scene la 6 ani, a fost găsită moartă, în apartamentul ei din Viena.

Potrivit wien.orf.at, poliţia austriacă exclude ipoteze ca sinuciderea sau crima, indicând drept cauză probabilă o „hemoragie cerebrală" sau o „căzătură fatală".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net