Asta e faţa nevăzută a paradei de 1 Decembrie

Ultima actualizare:
Premierul Ludovic  Orban a făcut fotografii  în orașul Unirii
Premierul Ludovic Orban a făcut fotografii în orașul Unirii

Totul trebuie să iasă perfect, aşa că până şi cele mai mici detalii sunt atent studiate. Bocancii daţi cu cremă, gulerul de la uniformă aranjat, un pupic drăgăstos şi încurajator dat de copil. Parada de 1 Decembrie din Capitală este mereu spectaculoasă, dar în spatele ei stau o serie de momente inedite, amuzante, unice. Iată faţa nevăzută a defilării de duminică, din Capitală!

Mii de bucureşteni au ieşit duminică, pe bulevardele din zona Arcului de Triumf, cu steguleţe şi alte însemne tricolore, ca să se bucure de parade pentru care s-au pregătit temeinic circa 4.000 de militari români şi străini, cu 200 de mijloace tehnice. Mulţi copilaşi, bine îmbrăcaţi, pentru a rezista celor 4 grade Celsius, dar şi celor câţiva fulgi de nea, prima ninsoare din acest an din Capitală. Cu toţii au fost emoţionaţi, dar cea mai mare tensiune a fost, cu siguranţă, în rândul militarilor. Pentru cei care trec pe sub Arcul de Triumf, de Ziua Naţională a României, nimic nu e simplu.

Bucătarii orădeni au trudit  timp de o oră pentru  a realiza preparatul demn  de “Cartea Recordurilor”
Bucătarii orădeni au trudit timp de o oră pentru a realiza preparatul demn de “Cartea Recordurilor”

S-au pregătit zeci de ore ca să facă pasul perfect, ca să se sincronizeze cu colegii, să arate perfect cu toate elementele uniformei pe care cu mândrie o poartă. Nu vor să dezamăgească, ştiu că mulţi colegi au rămas să privească la televizor defilarea. În plus, ştiu că sunt priviţi, de la câţiva metri distanţă, de cei mai importanţi oameni din România: preşedinte, parlamentari, membri ai Guvernului, lideri politici.


    Un militar își ”machiază”  camaradul pentru paradă
Un militar își ”machiază” camaradul pentru paradă

Imaginile surprinse la paradă arată perfect tot acest amalgam de sentimente. Un militar a fost surprins lustruindu-şi bocancii cu cremă dintr-un tub special, o tânără angajată a armatei şi-a rugat un coleg s-o ajute cu şireturile, o altă domnişoară a stat minute bune ca să-şi aranjeze eşarfa albă de la gât, un tânăr tătic şi-a pupat cu foc copilaşul chiar înainte să intre „în formaţie”.

Tânărul polițist militar  își sărută cu foc copilașul, chiar înainte să intre în  formație pentru defilare
Tânărul polițist militar își sărută cu foc copilașul, chiar înainte să intre în formație pentru defilare

Nu doar spectatorii au făcut zeci de fotografii: participanţii şi mai ales participantele la paradă au vrut să surprindă cu telefonul mobil unicele momente din 1 Decembrie 2019. În tot acest timp, fostul preşedinte Traian Băsescu şi-a făcut apariţia însoţit de unul dintre nepoţei, iar actualul preşedinte, Klaus Iohannis, care a venit fără soţia sa, Carmen, a împărţit saluturi şi zâmbete. 

Un militar își ”machiază”  camaradul pentru paradă
Un militar își ”machiază” camaradul pentru paradă

După defilarea care a durat circa o oră şi jumătate, lucrurile au început să reinter, încet, încet, în normal. Atmosfera de sărbătoare a rămas, iar bucureştenii au venit să vadă şi expoziţiile de tehnică militară, amplasate în zona Pieţei Presei Libere şi în zona Monumentului Infanterie, apoi au dat fuga la un mic, care parcă e mai gustos de Ziua Naţională!

Fostul președinte Traian  Băsescu a venit cu  unul dintre nepoți
Fostul președinte Traian Băsescu a venit cu unul dintre nepoți

Confetti, fasole şi cârnaţi

Au fost momente memorabile, în ţară, la paradele militare organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României. 

La Alba Iulia, în timp ce pe Bulevardul 1 Decembrie defilau forţele terestre şi tehnica militară, în aer au fost aruncate mii de confetti în culorile tricolore.

Defilarea militară, aprinderea luminiţelor de sărbători, deschiderea Târgului de Crăciun şi o mulţime de spectacole pe scena din Piaţa Victoriei au fost surprizele pentru trimişoreni.

Brăilenii au sărbătorit cu 3.000 de porţii de fasole cu cârnaţi pregătită ca la armată, în cazane mari de aluminiu. 

Parada militară la care au participat peste 500 de militari români şi polonezi a fascinat publicul din Craiova. La final, spectatorii au asistat la spectacole de muzică folclorică şi dans.

Flash news

Spectacol aerian

Parada din Bucureşti a fost deschisă de aviaţie, Arcul de Triumf fiind survolat de aeronave ale Forţelor Aeriene, Ministerului Apărării şi Serviciul Român de Informaţii. Printre acestea, elicoptere IAR 330 Puma SOCAT ale Armatei, Mil Mi-17 ale MAI, avioane de luptă supersonice F-16 şi MIG 21 LanceR şi subsonice - IAR 99, aeronave militare de transport C27J Spartan şi C-130 Hercules, precum şi o aeronavă a MApN de fotografie aeriană şi cartografiere - AN 30.

Încătuşat la paradă

A vrut să se facă remarcat, dar a ajuns la poliţie. Un bărbat de 40 de ani a fost încătuşat şi audiat, ieri, după ce a făcut gesturi obscene când trecea parada organizată de 1 Decembrie, în Ploieşti, potrivit stiripesurse.ro. După ce a stat de vorbă cu oamenii legii, bărbatul a fost amendat cu 200 de lei pentru gesturi obscene. 

A leşinat înainte de festivităţi

Şi la Cluj-Napoca a fost un incident. Un bărbat în vârstă  şi cu probleme cardiace a leşinat înaintea defilării militare din Piaţa Avram Iancu din municipiu. Ajutat de cei din jur, vârstnicul a fost dus la spital, scrie Mediafax. Bărbatul se afla în spatele detaşamentelor de militari în momentul în care a leşinat. Acesta a fost ajutat de cei din jur care au chemat o ambulanţă SMURD, fiind astfel dus la spital. Ceremonia de Ziua Naţională nu a fost afectată de acest incident.

Aglomeraţie la metrou

A fost o aglomeraţie infernală, ieri, la staţia de metrou Aviatorilor.  Imediat după ce parada militară s-a terminat mii de oameni au încercat să părăsească zona cu metroul.  Bucureştenii au fost nevoiţi să aştepte în afara staţiei până când o parte din călători au reuşit să urce în trenurile subterane şi să plece. 

Mesaj

”România este un aliat nepreţuit atât pentru Statele Unite ale Americii, cât şi pentru Alianţa Nord-Atlantică”, afirmă preşedintele Donald Trump într-un mesaj transmis preşedintelui Klaus Iohannis cu ocazia zilei de 1 Decembrie. ”În numele poporului american, vă felicit pe dumneavoastră şi poporul român cu ocazia celei de-a 101 aniversări a Zilei Naţionale a României pe 1 Decembrie”, se spune în mesajul preşedintelui SUA.

«Cel mai lung mic» măsoară 215,6 metri

Un elev al Colegiului  Național ”Ștefan cel  Mare” îi lustruiește  bocancii camaradului
Un elev al Colegiului Național ”Ștefan cel Mare” îi lustruiește bocancii camaradului

De Ziua Naţională a României a fost stabilită o performanță la Oradea. Aproximativ 30 de persoane au muncit din greu, timp de o oră, și au realizat ”Cel mai lung mic”. Preparatul special are nu mai puțin de  215,6 metri și conține carne de vită şi carne de porc, condimentate cu piper, sare, boia, coriandru şi cimbru, mujdei de usturoi și supă de oase. „Măsurătoarea se filmează integral, după care se trimite pentru omologare la Asociaţia Cartea Recordurilor, în Bucureşti, şi de acolo mai departe, către organizaţiile mondiale spre omologare”, anunță Nicolae Pop, directorul evenimentului, pentru bihon.ro. După măsurare, micii au fost porţionaţi în bucăţi de 1 metru, care au fost vândute pe tichete de 20 de lei. 

Premierul a dat cărţi de vizită la Alba Iulia

Președintele Klaus Iohannis a venit  la paradă fără  prima doamnă
Președintele Klaus Iohannis a venit la paradă fără prima doamnă

Premierul Ludovic Orban i-a oferit cartea sa de vizită unui bărbat care l-a abordat, duminică, la Alba Iulia şi i-a cerut să facă tot ce a promis. Prim-ministrul i-a explicat că este disponibil pentru orice fel de discuţie, în orice zi, mai puţin astăzi, în zi de sărbătoare, scrie news.ro. Premierul Ludovic Orban a participat, ieri, la ceremonia militară de la Alba Iulia, unde peste 1.400 de militari cu 110 mijloace tehnice au defilat în faţa a zeci de mii de spectatori. De dimineaţă, el a depus o coroană de flori la Monumentul Unirii, apoi a participat la reconstituirea istorică şi la Te Deum.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
marcel bartic colind jpg
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net