Atenție! Un nou sport de iarnă pune în pericol viața schiorilor

Ultima actualizare:

    Parapanta pe schiuri prinde o viteză de până la 70 km la oră
Parapanta pe schiuri prinde o viteză de până la 70 km la oră

Se numește speedflying și este un sport de iarnă care se practică, mai nou, pe pârtiile din Poiana Brașov. Salvamontiștii și polițiștii atrag, însă, atenția că speedflying este interzis pe pârtii, deoarece pune în pericol viața schiorilor.

„Nu mai puneți în pericol viața schiorilor de pe pârtie!”, le cer polițiștii celor care fac speedflying, un fel de parapantă pe schiuri, care poate să prindă o viteză de până la 70 de kilometri la oră.

În acest sezon de schi, autorităţile au aprobat un nou regulament de folosire a domeniului schiabil. Astfel, patrule mixte, alcătuite din poliţişti locali şi salvatori montani, sunt prezente pe pârtiile de schi din Poiana Braşov şi din Masivul Postăvaru, asigurându-se că noul regulament adoptat la începutul acestui an este respectat de către practicanţii sporurilor de iarnă, potrivit Mediafax.

„Suntem în a doua săptămână de campanie de informare a acestui nou regulament şi încercăm să îi avertizăm verbal pe turişti în legătură cu acesta şi cu pericolele la care se pot expune. Deocamdată, nu au fost aplicate amenzi, dar ele sunt cuprinse între 500 şi 2500 de lei pentru cei care nu respectă regulile“, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Braşov, Anca Lăutaru.

„Speedfly-ul este o parapantă de mici dimensiuni, iar în momentul în care îţi dai drumul pe pârtia de schi, până prinzi suficientă viteză ajungi la gâtul schiorilor, iar riscul de accidentări este foarte mare. Acest sport se practică doar în afara pârtiilor de schi, dar turiştii îşi dau drumul de la telegondolă, deşi în regulament scrie foarte clar că este interzis. Problema este că schiroul nu trebuie să se intersecteze cu astfel de practicanţi ai speedflying-ului, aşa cum se întâmplă şi în cazul săniilor, care sunt multe pe pârtiile de schi. Sunt sporturi diferite, cu abordări diferite, cu viteze diferite“, a explicat Sorin Păltânea, şeful Serviciului Salvamont Braşov.

Potrivit aceleiaşi surse, în Poiana Braşov nu există locuri special amenajate pentru practicanţii speedflying-ului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net