Atenție! Va fi viscol în această noapte!

Atenție! Va fi viscol în această noapte!

Ultima actualizare:

    Vremea se schimbă radical în această noapte (3/4 februarie)
Vremea se schimbă radical în această noapte (3/4 februarie)

Vremea se schimbă radical în această noapte, din pricina unui ciclon care urcă dinspre Marea Mediterană. Acesta aduce precipitații mixte, vântul puternic, iar în zonele înalte va fi viscol puternic.

Din această noapte, se întoarce iarna. Până mâine dimineață, se anunță ploi, lapovițe, ninsoare și rafale de vânt de peste 55 km/h.

Meteorologii ANM a emis o atenționare de schimbare radicală a vremii și o răcire semnificativă.

Vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie şi trecător lapoviţă şi ninsoare, joi dimineaţa, 4 februarie, mai ales în regiunile vestice, nordice şi centrale, apoi şi în restul teritoriului. La munte vor predomina ninsorile şi se va depune un strat nou de zăpadă.

Vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări la munte, cu viteze de peste 60 - 70 km/h şi va viscoli sau va spulbera zăpada, iar în restul teritoriului vitezele vor fi mai reduse, sub 55 km/h.

Vremea se va răci în toate regiunile, astfel încât vineri dimineaţa, 5 februarie, temperaturile vor deveni preponderent negative, iar în centrul țării va fi ger, adică sub minus 10 grade.

În funcție de evoluția vremii, meteorologii vor actualiza această atenționare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cauciucuri jpg
walt wizard statuie papa profimedia jpg
islanda spaniol1 jpeg
valentina si vlad jpg
avion freepik jpg
Prințul William, Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
costa cruises  jpeg
loto istock jpg
image
image