Atracţiile turistice ale României, recomandate de Huffington Post

Ultima actualizare:

    Castelul Bran
Castelul Bran

Site-ul american Huffington Post prezintă într-un articol, intitulat "România, în afara drumurilor deja bătătorite", o serie de atracţii turistice, de la cafenelele din Bucureşti la staţiunile montane.

Remarcând că România este adesea percepută negativ, în asociere cu "ţiganii nomazi" sau "haitele de câini vagabonzi", autoarea articolului, Jeanine Barone, reporter specializat în călătorii, atrage atenţia asupra principalelor atracţii turistice ale ţării, scrie Mediafax.

"Se pare că acestea sunt centrate adesea pe situri medievale şi biserici fortificate. Dar am descoperit o altă Românie, o ţară cu văi bucolice, sate de munte cu privelişti panoramice, vinuri bune, parcuri înverzite şi hoteluri şic", spune aceasta, pe site-ul Huffington Post.

Jurnalista îşi începe parcursul în Capitală, pe Calea Victoriei, ajungând pe terasa clubului Green Hours, care "nu ar fi nelalocul ei în Manhattan", şi colindă apoi staţiunile Sinaia, Predeal şi Azuga, unde vizitează Pivniţele Rhein & Cie, de la sfârşitul secolului al 19-lea, Braşovul, unde degustă produse de patiserie, Sibiul, unde vizitează Complexul Muzeal Astra, dar şi Muzeul de Istorie a Farmaciei, adăpostit într-o clădire din secolul al 16-lea, ajungând în cele din urmă la Bâlea Lac.

Atracţiile turistice ale României au fost ilustrate recent şi de presa britanică, unul dintre cei mai celebri promotori ai României din Marea Britanie fiind chiar prinţul Charles, care deţine mai multe proprietăţi restaurate în sate din Transilvania.

Recent, prinţul Charles a apărut în emisiunea "Wild Carpathia", difuzată de Travel Channel UK, care prezintă unele dintre cele mai frumoase zone din Munţii Carpaţi. La sfârşitul lunii octombrie, România era prezentată de publicaţiile The Irish Times şi The Telegraph ca destinaţia perfectă pentru Halloween, fiind "patria aventurilor stranii cu vrăjitoare din Valahia şi vampiri din Transilvania".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
autospeciala politie jpg
shutterstock 23084461 barbat calculator computer laptop plata plati online internet comanda comenzi jpeg
hacker freepik jpg
Stockholm și eleganța Nordului jpeg
parc 4 jpeg
panselute capitala jpeg
ion iliescu inquam photos jpg
umbrela ploi jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net