Au coborât «cârtiţa Filofteia» să sape metroul

Ultima actualizare:

    “Cârtiţa Filofteia” a fost coborâtă  ieri în staţia Academia Militară (Fotografii: Sever Gheorghe)
“Cârtiţa Filofteia” a fost coborâtă ieri în staţia Academia Militară (Fotografii: Sever Gheorghe)

“Monstrul” de la Răzoare a ajuns în subteran. Cu ajutorul unor frânghii, “Filofteia”, primul utilaj care va săpa tunelele de metrou spre Drumul Taberei, a fost coborât, ieri, în staţia Academia Militară. Pus pe nişte şine, acesta va începe să foreze din ianuarie. Sora geamănă, “Varvara”, i se va alătura mâine.

Forfotă mare pe şantierul viitoarei staţii de metrou Academia Militară. Ieri, în ziua în care Metrorex a împlinit 33 de ani, muncitorii au coborât în subteran prima "cârtiţă", botezată "Sf. Filofteia".

Cele două utilaje vor săpa în paralel şi vor fi urmate de câte şase sănii

“Cârtiţa Filofteia” a fost coborâtă  ieri în staţia Academia Militară
“Cârtiţa Filofteia” a fost coborâtă ieri în staţia Academia Militară

Mâine urmează să fie adus şi cel de-al doilea scut TBM (Tunnel Boring Machine), denumit "Sf. Varvara". Cele două utilaje vor începe săpăturile pentru galeriile subterane ale primului tronson al Magistralei 5, Eroilor-Drumul Taberei, în ianuarie 2013, fiecare pe câte un sens de mers. Primele săpături se vor face de la staţia Academia Militară spre staţia Orizont, unde se va ajunge în 25 de zile. "Scuturile vor acţiona în paralel şi vor fi urmate de câte şase sănii, care vor colecta pământul dislocat de freze.

Scutul are nişte “dinţi” uriaşi cu care “va muşca” pământul

“Cârtiţa Filofteia” a fost coborâtă  ieri în staţia Academia Militară
“Cârtiţa Filofteia” a fost coborâtă ieri în staţia Academia Militară

Utilajele vor înainta pe sub pământ 20 de metri pe zi, astfel că, dacă nu întâmpină obstacole, ar trebui să ajungă la capătul Magistralei 5 (staţia Râul Doamnei) în circa 200 de zile. Scuturile vor săpa non-stop. Odată pornite, nu se mai opresc decât atunci când ajung în următoarea staţie. De aceea, se va lucra în trei schimburi", ne-a declarat inginerul Ioan Ursu.

“Cârtiţa Varvara” aşteptată pe şantier să fie şi ea coborâtă în staţie

“Cârtiţa Filofteia” a fost coborâtă  ieri în staţia Academia Militară (Fotografii: Sever Gheorghe)
“Cârtiţa Filofteia” a fost coborâtă ieri în staţia Academia Militară (Fotografii: Sever Gheorghe)

Fiecare scut are 70 de metri lungime şi cântăreşte 960 de tone, adică de 34 de ori mai mult decât cel mai cunoscut avion de pasageri din lume (Boeing 737). Bucureştenii din Drumul Taberei vor avea acces la nouă staţii noi, care ar trebui să fie gata în 2015. Potrivit reprezentanţilor Metrorex, lucrările au deja o întârziere de zece luni, pe care constructorii speră să o recupereze. Realizarea primului tronson de pe Magistrala 5 costă 215 milioane de euro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net