Au găsit microbuz pentru elevii din Gura Şuţii. Cei mici sunt consiliați psihologic după tragedie
Moartea violentă a fetiţei de 11 ani, din Gura Şuţii, elevă în vlasa a V-a, a creat panică în comunitatea mică din Dâmboviţa, printre elevi şi părinţi. Oamenii se tem să-şi mai lase copiii singuri la şcoală, iar cei mici sunt consiliaţi psihologic pentru a trece peste momentul cumplit.
„Toată lumea e speriată aici. Noi am luat măsuri împreună cu cei de la Inspectoratul Şcolar care au venit cu consilieri psihologici în fiecare zi şi fac activităţi cu ei. Copiii de la ciclul primar, nu ştiu cât realizează ei, dar sunt foarte afectaţi colegii ei, cei de clasa a V-a. Le e frică să mai vină singuri la şcoală, spun că li se putea întâmpla şi lor şi îşi fac tot felul de scenarii”, a declarat, pentru „Adevărul”, Alis Veseliu, directoarea adjunctă a Şcolii Gimnaziale din Gura Şuţii. La şcoala la care învăţa Adriana studiază peste 400 de copii.
De ieri, copiii au fost duşi la şcoală cu un microbuz şcolar. Primarul din Gura Şuţii a spus că, fiind o localitate restrânsă, cu distanţe de cel mult un kilometru între case şi şcoala aflată în centrul comunei, nu s-a impus până acum introducerea unui microbuz şcolar.
„Nu aveam transport şcolar pentru că nu am nici un copil de la o şcoală din alt sat adiacent ca să îl aduc aici. Aici şcoala este aproape de case. Şcoala e în centru şi toate străzile duc către şcoală. Nu se impunea transportul şcolar. Azi am băgat microbuzul şcolar şi am transportat vreo 30 de copii din vreo 200 de copii”, a precizat primarul Dinu Constantin, citat de adevarul.ro. Fetiţa de 11 ani din localitatea Gura Şuţii, judeţul Dâmboviţa, Mihaela Adriana Fieraru, a fost dată dispărută vineri, în condiţiile în care nu a mai ajuns acasă de la şcoală. Ea a fost găsită moartă duminică, pe un câmp din comuna Produleşti. Principalul suspect în cazul crimei, olandezul Johannes Visscher, s-a sinucis luni.
Visscher locuia în satul Beers din Olanda, care a fost asediat de anchetatori. Casa lui Visscher, anexele locuinţei, precum şi casele şi grajdurile vecinilor au fost percheziţionate, conform siteului omroepbrabant.nl. Intervievaţi de ziariştii olandezi, vecinii lui Visscher s-au arătat marcaţi de faptele sale. Ca mulţi psihopaţi, Joop Visscher avea imaginea unui cetăţean respectabil. El îşi cumpărase ferma în luna mai a acestui an şi intrase destul de puţin în contact cu vecinii săi.