Au ieşit pepenii dulci de Bărăgan! Agriculorii îţi spun cum alegi unul copt şi zemos

Ultima actualizare:
Soiul Sorento, printre cele mai căutate 
Soiul Sorento, printre cele mai căutate 

Ce poate fi mai bun, în zilele cu vipie, decât pepenele roşu? Producătorii de lubeniţe n-au dat lovitura în 2020, fiindcă fructele s-au copt anevoios, din cauza vremii nefavorabile. Chiar şi în aceste condiţii, pepenii sunt gustoşi şi căutaţi de clienţi din toată ţara. Comercianţii din Bărăgan spun că, dacă vrei o lubeniţă dulce, trebuie s-o cumperi din piaţă.

De mai bine de 20 de ani, Carapidis Florica are o afacere de familie în domeniul agricol. Soţul ei cultivă pepeni în comuna Alexandru Odobescu (Călăraşi), iar ea, cât e ziulica de mare, vinde în piaţă. „Au fost ani şi mai buni. Acum suntem dezamăgiţi că nu vom scoate nici măcar cât am investit. Aşa e în agricultură, câştigi, pierzi, ne-am obişnuit. Marfa e de calitate. Pepenii sunt dulci, zemoşi şi proaspeţi“, spune producătoarea de 59 de ani. În acest an, familia a cultivat şapte hectare doar cu pepeni, scrie adevarul.ro. Cei doi soţi au muncit mult ca să vadă marfa pe tarabă şi au avut emoţii din cauza vremii.

„Noaptea era frig, iar ziua - cald. Au fost nişte şocuri termice pentru plante”, îşi aminteşte tanti Florica.  “Forţă de muncă nu găseşti, poţi să-i rogi pe săteni cu bani şi tot nu vin. Preferă să stea în nădejdea ajutorului social, la cârciumă. Abia am găsit doi - trei oameni care să vină la cules. Am plătit 100 de lei la zi“, oftează femeia. Ea vinde pepenele roşu cu 2 lei kilogramul, iar pe cel galben – cu 5 lei. Afacerea merge pentru că soţii Carapidis cultivă cele mai bune soiuri. 

“Soţul meu s-a documentat, nu am intrat în agricultură dintr-o dată. Avem clienţi care cumpără doar de la noi an de an. Nimeni nu cere dop, se ştie că pepenii noştri sunt gustoşi. Noi cultivăm soiurile Sorento, Pata Neagră şi Raymond. Nu am abdicat niciodată de la calitate. Secretul pepenilor gustoşi îl reprezintă solul nisipos, de bună calitate, care se găseşte în Bărăgan. Sunt mai dulci şi mai aromaţi decât cei produşi în alte zone”, se laudă producătoarea din comuna Alexandru Odobescu. 


    Soiul Sorento, printre cele mai căutate 
Soiul Sorento, printre cele mai căutate 

Cum să alegi un pepene bun şi zemos

Tanti Florica dezvăluie câteva dintre metodele de a cumpăra un pepene fără cusur, dacă nu vrei ca vânzătorul să-i facă dop.

  • Sunetul. Când baţi în coaja unui pepene copt, trebuie să se audă un fel de ecou, sunetul să dea impresia de elasticitate. De asemenea, un pepene copt va scoate un pârâit când îl strângi între palme.
  • Mărimea. Având în vedere că pepenii conţin 90% apă, un pepene care e greu pentru dimensiunea pe care o are va conţine o cantitate importantă de apă, un indicator că nu este sec în interior. 
  • Pata galbenă. Aceasta arată faptul că pepenele este copt. Pata galbenă reprezintă locul în care pepenele a stat sprijinit pe pământ. Dacă pata nu există, înseamnă fie că pepenele nu este copt, fie că a fost întors de pe o parte pe alta. 
  • Codiţă uscată. Un alt indicator important: dacă un pepene are codiţa verde, înseamnă că nu este copt. Când pepenele s-a copt, codiţa se usucă, în unele cazuri chiar se rupe. Astfel, să nu alegeţi niciodată un pepene cu codiţa verde.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Margareta a României și Florin Enache foto Facebook jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
marcel bolos jpg
TRAGERI LOTO LOTERIA ROMANA
Tarom jpg
IPS Teodosie FOTO Calin Gavrilas jpg
Nava Elcano  jpeg
Kate Middleton înmormântare Prințul Philip foto Getty Images (3) jpg
focul de artificii a atras mii de oradeni in centrul orasului foto mihai jurca n jpg
Casă tătărească din Dobrogea. Fotografie de Anatole Magrin (© Imago Romaniae)
image
actualitate.net
image
actualitate.net