Au început înscrierile la creşa pentru copiii cu dizabilităţi
Veşti bune pentru părinţii din sectorul 4 al Capitalei ai căror copii au nevoie de programe speciale de educaţie. Au început înscrierile la creşa unde micuţii cu dizabilităţi vor primi sprijin pentru a se recupera.
Părințiiau la dispoziție 45 de locuri în singura creșă din țară, unde copiii cu dizabilități, cu vârste cuprinse între zero și trei ani, pot beneficia de îngrijire și servicii de recuperare moderne. Înscrierile au început deja, dar se vor derula pe toată perioada verii. Mai mult, există posibilitatea prelungirii acestei perioade până la finele lunii septembrie.
Centrul de Educație Timpurie “Neghiniță” deschis anul trecut în sectorul 4 este un proiect-pilot în învățământul de stat din România, fiind singurul loc în care copiii cu și fără dizabilități sunt educați și îngrijiți împreună. În plus, micuții cu nevoi speciale beneficiază de servicii de recuperare moderne. În acest centru a fost înființată și o grupă specială dedicată sugarilor.
“Îngrijirea unui copil este o prioritate pentru orice părinte. Când e vorba de un copil cu nevoi speciale, lucrurile sunt mai complicate și pentru copii, și pentru părinți. Am înființat acest centru ca să venim în sprijinul părinților și să le asigurăm copiilor educația necesară intergrării în școlile normale. Avem în plan să înființăm și o grădiniță după același model”, a declarat Daniel Băluță, primarul sectorului 4.
În spațiile amenajate după modelul celor din țări cu tradiție în astfel de programe educaționale, există o cameră senzorială, atelier Montessori, spații de joacă și de educație moderne și adaptate nevoilor individuale ale copilului. Centrul dispune de programe de kinetoterapie, logopedie, consiliere psihologică, terapie ocupațională, iar micuții diagnosticați cu autism participă la programe de terapie timpurie, astfel încât recuperarea acestora să fie mai simplă și completă.
Din acest an, pe lângă specialiști, tot personalul centrului va urma cursuri de formare în educație timpurie, astfel încât să-i ajute pe cei mici să-și dezvolte abilitățile de a se descurca în interiorul și în exteriorul spațiului, simțurile, percepțiile – să mănânce singuri, să recunoască pericolele, să experimenteze.