Au stat la coadă 4 ore ca să scape de caniculă

Ultima actualizare:

    Drumul cu telecabina până la Babele durează zece minute Foto: Andreea Dancu
Drumul cu telecabina până la Babele durează zece minute Foto: Andreea Dancu

Răcoarea de la munte atrage mulţi turişti sătui de arşiţa care ne-a cam chinuit în această vară. De pildă, vineri (18 august), la telecabina din Buşteni, oamenii au aşteptat chiar şi patru ore la coadă pentru a ajunge sus, la Babele, unde termometrul arăta doar 20˚C.

Maximele de până la 37˚C, care au pus stăpânire de vineri pe toate zonele de câmpie din ţară, îi alungă pe oameni spre zone mai răcoroase.

Valea Prahovei este una din destinaţiile preferate când vine vorba de mers la munte, aşa că staţiunile de aici sunt pline în aceste zile.Ieri, de exemplu, încă de la deschiderea Telecabinei din Buşteni, la ora 8.00, turiştii s-au aşezat la coadă pentru a urca la Cabana Babele (2.206 metri).


    Ieri, la prânz, erau circa 500 de oameni la coadă la telecabinăFoto: Andreea Dancu
Ieri, la prânz, erau circa 500 de oameni la coadă la telecabinăFoto: Andreea Dancu

„Ne-am trezit la ora 5.00 pentru a lua prima telecabină spre Babele şi de acolo am plecat spre Cruce (n.r. Crucea Eroilor Neamului este construită pe Muntele Caraiman, la altitudinea de 2.291 metri)”, ne-a spus un turist.


    Ieri, la prânz, erau circa 500 de oameni la coadă la telecabinăFoto: Andreea Dancu
Ieri, la prânz, erau circa 500 de oameni la coadă la telecabinăFoto: Andreea Dancu

La ora 11.00, la coadă se strânseseră deja aproximativ 500 de oameni. Unii au stat chiar şi patru ore până au reuşit să urce la Babele, deoarece, pe traseu circulau doar două telecabine.


    Îmbarcaţi pentru urcareFoto: Andreea Dancu
Îmbarcaţi pentru urcareFoto: Andreea Dancu

Cel puţin atmosfera era plăcută, termometrele arătând 24˚C. Reprezentanţii staţiei din Buşteni ne-au spus că, într-o oră, se fac patru-cinci curse, fiind transportaţi cam 90 de oameni.


    Au coborât de pe munte cu gecile pe eiFoto: Andreea Dancu
Au coborât de pe munte cu gecile pe eiFoto: Andreea Dancu

„A meritat să stăm la coadă atât. Aici, sus, e foarte plăcut. Sunt 20˚C, nu poţi să stai fără mânecă lungă, iar peisajul este fabulos”, ne-a spus un alt turist care a ajuns la Babele, în jurul prânzului. Urcarea cu telecabina costă 35 de lei pentru adulţi şi 17,5 lei pentru copii.


    Punctul final: Crucea de pe CaraimanFoto: Andreea Dancu
Punctul final: Crucea de pe CaraimanFoto: Andreea Dancu

Maxime de până la 37 de grade Celsius, sâmbătă

Meteorologii anunţă şi pentru sâmbătă (19 august) caniculă în toate zonele de câmpie şi de podiş. Astfel, vor fi maxime de 34-36˚C, iar în sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei, chiar 37˚C.Indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, în special, în Câmpia Română şi în Câmpia de Vest.Mâine, în sudul, centrul şi estul ţării, vremea se va menţine călduroasă, pe arii restrânse, caniculară, cu temperaturi maxime de 34-35˚C. În vest, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, iar temperatura va fi în scădere. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cat jpg
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net