Autostopiștii criminali și-au revoltat consătenii: «Suntem înspăimântaţi de sadismul lor»

Ultima actualizare:

    “Drajna Nouă e un sat de gospodari, cum să faci aşa ceva?”, spun localniciiFoto: adevarul.ro
“Drajna Nouă e un sat de gospodari, cum să faci aşa ceva?”, spun localniciiFoto: adevarul.ro

La câteva zile de la capturarea autostopiştilor criminali, localnicii din Drajna Nouă (Călăraşi) sunt revoltaţi de fapta comisă de consătenii lor. Soţii Ion (58 de ani) şi Violeta Constantin (55 de ani) au fost înjunghiaţi pe 24 noiembrie, seara, de doi liceeni pe care-i luaseră la ocazie pe DN 3. Bărbatul a decedat, iar soţia sa a fost operată la spitalul din Călăraşi.

Andrei Simion (18 ani) şi Cristian Tănăsie (16 ani), ambii din satul Drajna Nouă (Călăraşi), l-au ucis pe Ion Constantin şi au rănit-o pe soţia acestuia, Violeta, cu cuţite tip-fluture.Autostopiştii au fost prinşi la o săptămână după comiterea faptei sângeroase şi riscă între 15 şi 25 de ani închisoare. Elevii le-au declarat anchetatorilor, cu seninătate, că nu regretă nimic din cele întâmplate.În Drajna Nouă, satul celor doi criminali, oamenii vorbesc în şoaptă când vine vorba despre episodul atroce.„Cine s-ar fi gândit că au pus la cale o aşa nenorocire? Aici e lume aşezată, sunt oameni gospodari care-şi văd de treabă, cum să faci aşa ceva?“, spune o bătrână pentru adevarul.ro.

Situat după podul care traversează Autostrada Soarelui, satul Drajna Nouă este tăiat de DN 21. Chiar la intrarea în sat locuieşte Cristian Tănăsie, unul dintre liceeni.„Au distrus pe toată lumea, mai ales pe părinţi. Pe-ai celui de 16 ani i-am văzut duminică, la biserică. Sunt prăbuşiţi, maica-sa a făcut preinfarct când s-a trezit cu Poliţia la uşă. Au venit la slujbă, dar pentru ce să se mai roage? Cei doi criminali sunt în viaţă, dar amărâtul ăla de om care i-a luat la ocazie putrezeşte în mormânt“, oftează şi tanti Maria, o vecină.Doi localnici se încălzesc la poartă spărgând lemne şi ţin aproape o sticlă cu ţuică. Îi ştiu bine pe liceenii arestaţi şi îi considerau copii normali. „Erau cuminţi, nu s-a auzit niciodată nimic rău despre ei. Suntem înspăimântaţi de sadismul lor“, povesteşte nea Ion, în timp ce trage cu sete din ţigară. Pe strada Narciselor, unde se află gospodăria familiei Simion, e la fel de linişte. Andrei Simion (20 de ani), văr cu unul dintre asasini, nu mai vrea să audă de el. „Suntem veri buni, tatăl meu şi mama lui sunt fraţi. Să vă spun sincer, nu dădeam doi bani pe el. Abia putea să lege două vorbe, aşa era de timid“, explică Andrei.Tatăl elevului de 18 ani a fost operat pe cord deschis acum patru luni, iar vestea că fiul său este un criminal i-a înrăutăţit starea. „Vă daţi seama că sunt amândoi la pământ“, încheie vărul asasinului.


    Elevii asasini au fost arestaţi pentru 30 de zileFoto: adevarul.ro
Elevii asasini au fost arestaţi pentru 30 de zileFoto: adevarul.ro

Click! spune

Soţii Constantin mergeau în comuna Ştefan cel Mare ca să-şi viziteze părinţii. Elevii luaţi la ocazie au atacat din spate cu cuţitele, înjunghiindu-l pe şofer în gât şi pe femeie în omoplat. Cei doi liceeni doreau să fure o maşină, cu care să o viziteze pe iubita unuia dintre ei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
image
actualitate.net
image
actualitate.net