Autostrada visată de milioane de români face pasul decisiv! Anunțul momentului: „Am ajuns la graniță!”

Autostrada Moldovei (A7), unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din România, intră într-o etapă decisivă. După ani de promisiuni, întârzieri și presiune publică, ultimul lot al tronsonului Suceava – Siret a fost atribuit, ceea ce înseamnă că drumul de mare viteză va ajunge până la granița cu Ucraina.

 Autostrada Moldovei (A7) ajunge în punctul decisiv / foto: arhiva Click!
Autostrada Moldovei (A7) ajunge în punctul decisiv / foto: arhiva Click!

Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, care a transmis un mesaj scurt și sugestiv: „Am ajuns la graniță!”. Oficialul a precizat că a fost desemnat câștigătorul pentru Lotul 3 Bălcăuți – Vama Siret, segmentul care închide capătul de nord al proiectului.

Contractul a fost câștigat de asocierea FAR FOUNDATION SRL (lider) – AUTOMAGISTRAL PIVDEN SRL – LINCOR TRANS SRL, un parteneriat româno-ucrainean.

A fost desemnat câștigătorul și pentru ultimul lot al tronsonului Suceava – Siret al Autostrăzii Moldovei A7, respectiv pentru Lotul 3 Bălcăuți – Vamă Siret, capătul de nord al drumului de mare viteză spre frontieră cu Ucraina”, a transmis Scrioșteanu.

Lucrări uriașe și termen clar pentru finalizare

Lotul 3 presupune construirea a 12,7 kilometri de drum expres pe teritoriul României, dar și mai multe lucrări importante pentru zonă. Printre acestea se numără dublarea DN2 la două benzi pe sens până la punctul de frontieră, construirea unui pod de 967 de metri peste râul Siret, realizarea unui Centru de Întreținere și Coordonare, dar și două noduri rutiere: Siret Sud și Siret Nord.

Proiectul include și modernizarea a 15 kilometri de drum pe teritoriul Ucrainei, spre Cernăuți, pentru a asigura continuitatea traseului și un trafic mai fluent.

Investiția este susținută din fonduri europene, prin programul Security Action for Europe, dedicat infrastructurii cu utilizare civilă și militară. Durata totală a contractului este de 42 de luni: 12 luni pentru proiectare și 30 de luni pentru execuția lucrărilor. Semnarea oficială a contractului va avea loc după expirarea perioadei legale pentru eventuale contestații.

Drumul expres Suceava – Siret va avea în total 55,7 kilometri și este împărțit în trei loturi. Traseul va lega zona Pașcani – Suceava de Vama Siret, aproape de frontiera cu Ucraina.

Autostrada Moldovei este considerată una dintre cele mai importante investiții rutiere din ultimele decenii, fiind cerută constant de locuitorii regiunii și susținută prin numeroase proteste publice.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
stocksnap woman 2609115 jpg
f1digitals hand 7702607 jpg
iarna cu soare foto pixabay png
apart monaco  La Costa Properties Monaco jpg
groapa1 jpg
jeaninew chicago 3885138 jpg
euro valuta bani pixabay jpg
Furt bijuterii - hot FOTO Shutterstock
image
image