Avem o lege, aşteptăm banii!

Ultima actualizare:

    Deputaţii au votat ieri actul  normativ care majorează  lefurile bugetarilor
Deputaţii au votat ieri actul normativ care majorează lefurile bugetarilor

Avem, în sfârşit, o lege a salarizării. Deputaţii au votat-o miercuri, iar de la anul vor începe să se vadă şi efectele. Asta în cazul în care actul normativ va fi promulgat de preşedinte şi nu va fi atacat la Curtea Constituţională.

Proiectul a trecut cu 188 de voturi

Lefuri pentru toţi bugetarii majorate cu 25% de la 1 ianuarie 2018 şi încă 20% bani în plus de la 1 martie pentru profesori şi medici, sporuri, bani de hrană, dar şi câştiguri obţinute pe principiul nediscriminării. Acestea sunt principalele puncte ale controversatei Legi a salarizării, care a fost adoptată, ieri, de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 188 de voturi ”pentru”, 28 de voturi ”împotrivă” şi 47 de abţineri. 

Ministrul de Finanţe nu a venit în Plen 

În loc să fie bucurie în tabăra PSD, pentru că actul normativ face parte din lunga listă de promisiuni din Programul de Guvernare, a fost scandal. Viorel Ştefan, ministrul de Finanţe, nu a venit în Plen ca să susţină proiectul şi nici premierul, care se afla la Parlament şi asista la un forum. ”Este o problemă faptul că ministrul n-a venit să susţină această lege, cu toate că avea timp. Am puterea politică să-mi asum acest lucru şi să-mi cer scuze, ca preşedinte al PSD. Este o problemă pe care noi o vom regla în interior. Era bine să vină şi premierul. Este poate cea mai importantă lege din acest an”, a declarat Liviu Dragnea. Surse politice spun că cei doi se delimitează de această lege, care dublează, practic, salariile unor angajaţi de la stat, din cauză că nu ar fi susţinută financiar. Lucru declarat şi de către Opoziţie. 

USR sesizează Curtea Constituţională 

USR a anunţat că va sesiza Curtea Constituţională, ”pentru că nu se cunoaşte impactul bugetar, iar membrii Guvernului improvizează pentru că nu ştiu acest lucru”. Se ştie doar că pentru 2018 Ministerul Muncii are nevoie de la Finanţe de 78 de miliarde de lei pentru plata lefurilor. Iar ca să se asigure că vistieria statului nu va fi goală, premierul Sorin Grindeanu îl cheamă săptămânal la discuţii pe şeful ANAF ca să afle cât au mai reuşit inspectorii să strângă de la contribuabili. 

Proteste la Ministerul Tineretului

În timp ce deputaţii treceau actul normativ, angajaţii Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS) au ieşit în stradă şi au cerut salarii decente. ”Vreţi glorie, ajutaţi sportul românesc”, au scandat cei 80 de protestatari. Potrivit sindicaliştilor, 70% din cei aflaţi pe statul de plată de la MTS primesc salariul minim pe economie, iar antrenorii sunt remuneraţi cu aproximativ 1.600 de lei. Cu toate acestea, ei nu se află pe lista bugetarilor care urmează să plece acasă cu mai mulţi bani de la anul. 

Profesor: «Suntem sceptici»

simeon stalpnicul png

Am stat de vorbă şi cu o profesoară de Limba Română de la un liceu din Bucureşti. Alina are o vechime de 16 ani, toate gradele luate, plus doctorat, o normă săptămânală de 19 ore şi clasă de dirigenţie. Salariul actual este 2.600 lei. „Faţă de 2013, când aveam 1.500 de lei, e bine, însă, e clar că e mic în raport cu pregătirea mea, cu vechimea şi cu munca depusă. Salariul care m-ar motiva ar fi de o mie de euro. Prin urmare, este normal să-mi doresc o majorare, dar nu ştiu dacă aceasta va fi pusă în practică. Sunt sceptică, pentru că nu ştiu dacă economia poate să suporte o astfel de mărire de salariu. Până nu văd, nu cred”, ne-a spus profesoara.

Poliţist: «E poezia preferată a guvernelor»

simeon stalpnicul png

„Sunt poliţist de 20 de ani, dar nu mai cred în nici o promisiune de mărire a salariului. Asta este poezia preferată a tuturor guvernelor. Nici în momentul de faţă proiectul lor de modificare a salariilor nu este sustenabil. De unde iau ei atâţia bani ca să ne dea nouă? Eu nu ştiu acum, de la o lună la alta, ce salariu urmează să încasez, pentru că nu există o transparenţă a sporurilor. Mereu trebuie să stau cu frica în sân, în condiţiile în care am o familie de întreţinut. Cel mai mult am câştigat până acum 2.700 de lei. Până şi un şofer de ambulanţă câştigă mai bine decât mine”, ne-a mărturisit agentul şef Mihai Aldescu, din judeţul Mehedinţi. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net