Avertizare meteo pentru ploi torenţiale și vijelii până sâmbătă noapte

Avertizare meteo pentru ploi torenţiale și vijelii până sâmbătă noapte

Ultima actualizare:

    Meteorologii anunță o primăvară ploioasăfoto: arhiva Click!
Meteorologii anunță o primăvară ploioasăfoto: arhiva Click!

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi grindină valabilă în mare parte din România. Potrivit news.ro, vor fi afectate zone din centrul, sudul, estul de vineri până sâmbătă noapte

Începând de vineri, ora 11.00, până sâmbătă, ora 23.00, instabilitatea atmosferică se va accentua, vor fi ploi torenţiale însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină, în centrul, sudul şi estul ţării, precum şi în toate zonele montane.

Astfel, cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat, iar în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, izolat 40-50 de litri pe metru pătrat. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
curatare geamuri jpg
image png
accident alexandru si rares suceava jpg
glasgow, scotia jpg
Chuando Tan jpg
incarcator priza jpg
Loc de parcare cu abonament jpg
loto
image
image