Bac 2015: Aproape 3000 de elevi nu s-au prezentat la proba orală de Română

bac 2015 jpeg
Bac 2015: Lucrările vor fi transportate de Jandarmeriefoto: voceatransilvaniei.ro

În perioada 8-12 iunie s-a desfăşurat evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare în limba română (proba A), respectiv evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare în limba maternă (proba B), probe în cadrul sesiunii iunie - iulie 2015 a examenului naţional de Bacalaureat 2015.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a anunţat că la proba A, din totalul elevilor evaluaţi (142.266), 98.631 de candidaţi (69,33%) au obţinut certificatul de utilizator experimentat (cu 2,21% peste nivelul înregistrat în 2014), 31.172 de elevi (21,91%) au obţinut certificatul de utilizator avansat (în creştere cu 0,38% faţă de aceeaşi sesiune a anului 2014), iar 12.463 de elevi (8,76%) au primit certificatul de utilizator mediu, procent inferior celui de anul trecut (9,16%), scrie România Tv.

Pentru susţinerea acestei probe s-au înscris 145.073 de absolvenţi de clasa a XII-a, dintre care s-au prezentat 142.276 de candidaţi. 2.798 de elevi au absentat, iar 9 au fost eliminaţi întrucât au recurs la tentative de fraudă.

Pentru susţinerea probei B (evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare în limba maternă) s-au înscris 7.443 de candidaţi. Dintre aceştia, au fost evaluaţi 7.335 de candidaţi, care au obţinut următoarele rezultate: utilizator mediu - 155 de elevi (2,11%), utilizator avansat - 1.014 elevi (13,82 %), utilizator experimentat - 6.166 de elevi (84,07%). 108 candidaţi nu s-au prezentat.

În ansamblu, procentele înregistrate în acest an sunt uşor superioare celor din 2014.

Sesiunea iunie-iulie 2015 continuă în această săptămână (15-19 iunie) cu evaluarea competenţelor digitale, probă urmată de evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (22-26 iunie).

Probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015, încep luni, 29 iunie, cu testarea cunoştinţelor de limbă şi literatura română.

Bac 2015: Programul examenului

  • 25-29 mai 2015 Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen
  • 29 mai 2015 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 8-10 iunie 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 10-12 iunie 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 15–19 iunie 2015 Evaluarea competenţelor digitale – proba D
  • 22-26 iunie 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 29 iunie 2015 Limba şi literatura română – proba E)a) – probă scrisă
  • 30 iunie 2015 Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
  • 1 iulie 2015 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
  • 3 iulie 2015 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă
  • 6 iulie 2015 Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00)
  • 6 iulie 2015 Depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)
  • 7-9 iulie 2015 Rezolvarea contestaţiilor
  • 10 iulie 2015 Afişarea rezultatelor finale

Subiecte română BAC 2015

Rezolvare subiecte română Bacalaureat 2015BAC 2015 Subiecte matematică M1 ȘI M2 și subiecte istorie

BAC 2015 Subiecte Matematică M1 și M2

BAC 2015 Rezolvare subiecte Istorie

charlene printul albert2 jpg
FotoJet jpg
Catrinel Sandu
David Popovici la revenirea in tara dupa ce a devenit dublu campion mondial la inot la Budapesta (9) jpg
 Recensamant / autorecenzare Inquam Photos / Octav Ganea
Young Jack Sparrow in new Pirates of the Caribbean movie trailer jpeg
arsinel actor jpg
prigoana fiu jpeg
image
image
image
image
george simion freza noua iunie 2022 jpg
calendar ortodox 2021 28 iunie sf chir ioan png
foto1 copy jpg
fosssto1 copy jpg
 Recensamant / autorecenzare Inquam Photos / Octav Ganea
image png