Bacalaureat 2021, sesiunea de toamnă. Subiectele la limba și literatura română
Examenul de Bacalaureat 2021 sesiunea din toamnă a început luni, 16 august, cu proba la limba și literatura română. Care au fost subiectele poți afla pe site-ul Ministerului Educației, dar și pe click.ro, imediat ce vor fi afișate.
Pentru sesiunea din august a bacalaureatului din acest an, Ministerul Educației a eliminat anumite teme, dat fiind contextul pandemic și desfășurarea școlii în regim online pentru o bună bucată a anului școlar 2020-2021.
Proba la română este structurată în trei mari subiecte: I, II și III.
Subiectul I, cotat cu 50 de puncte, are două părți, A și B.
Subiectul I conține un fragment la prima vedere, iar cerințele de la punctul A verifică în ce măsură elevul a înțeles despre ce este vorba în text. La punctul B, elevului i se cere să redacteze un text argumentativ propriu, de minimum 150 de cuvinte, în care să-și susțină punctul de vedere legat în general de o anumită idee prezentă în textul dat.
Subiectul II verifică de obicei noțiuni despre mijloacele artistice ale unui text și poate fi un comentariu de poezie sau un fragment de text dramatic. Este cotat cu 10 puncte.
Subiectul III - La ultimul subiect, elevilor le poate pica un eseu de teorie literară particularizat pe o operă studiată. Acest subiect este cotat cu 30 de puncte. De obicei, indiferent de profilul real sau uman, subiectele I și II sunt aceleași. Diferențele de cerință apar la subiectul III. Subiectele, care au o dificultate medie, pot fi aflate și de pe site-ul click.ro, imediat ce vor fi afișate.
Subiectele la Limba Română, profil REAL
Subiectele la Limba Română, profil UMAN
Bacalaureat 2021, sesiunea de toamnă. Calendar
Prima probă scrisă a sesiunii de toamnă pentru BAC 2021 va fi la limba și literatura română. Urmează apoi proba obligatorie a profilului și cea la alegere, în 17, respectiv 18 august. Ultima probă scrisă va fi limba maternă, în 19 august.
- 16 august 2021 Limba și literatura română – proba scrisă
- 17 august 2021 Proba obligatorie a profilului – proba scrisă
- 18 august 2021 Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă
- 19 august 2021 Limba și literatura maternă – proba scrisă
- 23-24 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A (proba va fi echivalată, nu se susține)
- 25 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B (proba va fi echivalată, nu se susține)
- 26 – 27 august 2021 Evaluarea competențelor digitale – proba D (proba va fi echivalată, nu se susține)
- 30 – 31 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C (proba va fi echivalată, nu se susține)
Bacalaureat 2021, sesiunea din toamnă. Afișarea rezultatelor
- 31 august 2021 Afișarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12:00
- 31 august 2021 – orele 12.00 – 18.00 – depunerea contestațiilor. Se poate face atât în format fizic, cât şi electronic. Candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
- 1- 3 septembrie 2021 Rezolvarea contestațiilor
- 3 septembrie 2021 Afișarea rezultatelor finale.
- CITEȘTE ȘI: Începe a doua sesiune de Bacalaureat 2021. S-au înscris aproape 39.000 de candidați