Banditul care a jefuit 29 de bănci: „Nu-mi țin banii în cont, de obicei îi îngrop”
Cel mai cunoscut spărgător de bănci din Europa, originar din Miercurea Ciuc, s-a destăinuit în Click! la aproape șase ani de la eliberarea din închisoare. Ambrus Attila (50 de ani) a fost ieri în România pentru a participa la lansarea de presă a filmului „Banditul Whisky”, inspirat din viața sa. Pelicula e disponibilă publicului larg din 26 ianuarie 2018.
Ambrus Attila a stat 12 ani în închisoare după ce, în anii 90, a dat nu mai puțin de 29 de spargeri în țara vecină, Ungaria. Bănci și oficii poștale îi cădeau pradă rând pe rând, fără ca poliția maghiară să reușească măcar să se apropie de făptaș. După șase ani de succese, a fost prins în timp ce încerca să fugă în România cu un geamantan plin cu bani. În ciuda capturării, Ambrus Attila a petrecut mai puțin de șase luni în arest, reușind să evadeze spectaculos chiar de sub nasul polițiștilor. Întreaga poveste a lui Attila o puteți citi AICI.
Acest capitol al vieții sale este intens dezbătut în filmul „Banditul Whisky”, lansat anul trecut în Polonia și Ungaria. Începând cu 26 ianuarie 2018, filmul va rula și în rețeaua de cinematografe Cinema City. Reporterul Click! a fost ieri la vizionarea de presă a acestui film și a stat de vorbă cu fostul spărgător de bănci, cu origini românești. Iată ce a răspuns Ambrus Attila, în prezent mare meșter olar!
Ați fost vreodată tentat să vă întoarceți la vechea meserie, să jefuiți din nou?
Ambrus Attila: A fost o singură dată, o situație în viața mea, în care am fost ispitit să revin la vechiul obicei. Se întâmpla în timpul unui târg din Slovacia, unde timp de două zile și jumătate nu am reușit să vând nici un vas, nici o olicioară. Știam că aveam de plătit închirierea mașinii, a locului, mai erau cheltuielile de cazare la hotel, pe care trebuia să le suport din ceea ce urma să vând. Panicat, am contactat vechile relații să-mi facă rost de un pistol, ca să fac același lucru. Însă, s-a întâmplat un miracol. În jumătatea aceea de zi rămasă am vândut mai mult decât mă așteptam, astfel încât am putut să-mi acopăr cheltuielile și să am și profit. Dumnezeu a fost cu mine. În plus de asta, m-am gândit că nu putam să mușc mâna care m-a ajutat, nu puteam să râd în fața oamenilor care mă ajutaseră în momentele dificile.
Ați simțit vreodată remușcări? V-ați gândit că poate acei bani, pe care îi furați, erau ai unor oameni care se chinuiau să economisească?
Ambrus Attila: În acea perioadă nu prea îmi făceam procese de conștiință, nu-mi puneam probleme de etică. Nu mă gândeam ai cui sunt banii și cine și cât se chinuie să-i economisească. În concepția mea, și pe undeva era adevărat, acei bani erau ai băncilor. Nu știu dacă banca era escrocul mai mare sau cel care o jefuiește, ca să facem referire la Bertolt Brecht – care e diferența între înființarea unei bănci și jefuirea ei. Eu cred că în perioada respectivă băncile nu dădeau doi bani pe sisteme de securitate, pe asigurarea economiilor cetățenilor, cu toate că asta ar fi fost obligația lor. Ei făceau o analiză de risc și ziceau că dacă sunt jefuiți o dată, de două ori, plătește asiguratorul paguba. Tocmai de aceea nu aveam nici un fel de remușcări; o dată pentru că nu am rănit pe nimeni și, în al doilea rând, dacă ar fi să fac o analogie, banca are cel puțin la fel de multă răspundere ca și mine. Eu nu-mi țin banii în bancă, de obicei îi îngrop. (râde)
Cum v-ați cunoscut actuala soție, cum ați cucerit-o și ce știa ea atunci de trecutul dumneavoastră?
Ambrus Attila: Soția mea e oarecum ca nevasta detectivului Colombo. Toată lumea știe că există, dar nimeni nu a văzut-o. Ne-am cunoscut la Festivalul Cârnaților de la Bekescsaba, un târg practic. Culmea e că și pe ea o cheamă tot Ambrus, numele de familie, dar nu e rudă cu mine. E cu 20 de ani mai tânără decât mine și toată copilăria ei a fost fascinată de banditul Whisky. Întreba pe toată lumea dacă e rudă cu faimosul spărgător de bănci. Nu știu câte sute de copii am, dar asta nu e o parte publică a poveștii (râde). Cu soția mea nu avem copii, deocamdată, dar sunt un perfecționist și cred în ordinea lucrurilor. La noi ordinea este întâi flori, apoi câini și, dacă ambele rezistă, atunci urmează copiii. Vrem urmași și lucrăm la acest aspect.
Care mai e relația dumneavastră cu Kata, iubita pe care o aveați pe când erați banditul Whisky? Dar cu anchetatorii?
Ambrus Attila: Îi știu viața actuală a lui Kata, am urmărit-o cu atenție, dar nu suntem apropiați. Știu că e o femeie de afaceri foarte serioasă. Cât privește relația mea cu anchetatorii, au fost doi anchetatori, în film apare unul singur, care au jucat rolul polițistul bun, polițistul rău. Ei bine, unul dintre ei a fost concediat după ce eu am reușit să fug din biroul lui, din arest, și a fost părăsit de soție. La premiera filmului, în Ungaria, a venit și, spre surprinderea mea, nu să-mi rupă gâtul. Am putut să ne privim în ochi, pentru că ne-am considerat oponenți, nu adversari. Eu, cel puțin, nu i-am privit pe polițiști ca inamici, ci ca pe niște oponenți.
Ați fugit din România în comunism. Când v-ați întors în țară și ce vă mai leagă de aceste meleaguri?
Ambrus Attila: România, Transilvania, e patria mamă. Vreau să fiu înmormântat aici, nu în Ungaria. Rădăcinile sunt foarte importante pentru mine, de aceea m-am întors acasă, la trei luni după eliberare, să vizitez mormântul bunicilor mei, mormântul tatălui meu. De regulă vin în fiecare an, însă anul trecut nu am putut face deplasarea, pe de o parte din cauza filmărilor, pe de altă parte din cauza unor târguri la care am participat în patru țări din Asia.
Considerați că maghiarii din Transilvania ar trebui să aibă autonomie și că acest lucru le-ar face viața mai bună?
Ambrus Attila: Nu vreau să-mi exprim o părere în chestiuni politice, iar asta nu pentru că aș fi vreun laș, ci pentru că netrăind aici nu cred că este treaba mea să ofer păreri certe pe acest subiect. Eu cred în dialog și că cele două popoare pot conviețui foarte bine ca și până acum.
Ce crede despre:
Școala de corecție: „E o instituție de format delincvenți”
Bănci: „Nu am bani în bancă, de obicei îi îngrop. Nu am nici cont bancar. De două ori am fost la bancă și s-a blocat sistemul”
Viața de acum: „Am o soție cu 20 de ani mai tânără, nu duc lipsă de adrenalină. Nu simt nevoia să fiu hăituit”
