Bărbat internat la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, din Buzău, a ucis 4 pacienţi şi a rănit alţi 9, în timpul nopții

Ultima actualizare:

    Un pacient al spitalului de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, a ucis și rănit mai mulți pacienți în timpul nopțiiFoto News.ro
Un pacient al spitalului de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, a ucis și rănit mai mulți pacienți în timpul nopțiiFoto News.ro

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, din judeţul Buzău, a omorât 4 pacienţi şi a rănit grav alţi 9 după ce a intrat în două saloane cu un stativ de perfuzie şi i-a lovit pe unii mortal în cap. Loviturile au fost atât de puternice încât le-ar fi zdrobit capetele persoanelor aflate în salon. Iniţial 10 răniţi au ajuns la Spitalul Judeţean Buzău, trei dintre ei fiind în comă.

Update: Reprezentanții IPJ Buzău informează că apelul la 112 care anunța atacul de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca a fost efectuat de cadrele medicale, iar echipajul de poliție care se afla în apropierea instituției cu alt caz l-au prins pe pacientul agresiv.

„A fost sesizare pe 112 de la cadrele medicale, iar echipajul nostru de poliție care se afla în imediata apropiere a unității a intervenit pentru imobilizarea persoanei respective, care s-a constatat că era cea care exercitase actele de violență asupra pacienților”, a declarat Amalia Călugăru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Buzău.

Polițiștii care l-au imobilizat pe bărbat se aflau în apropierea Spitalul de Psihiatrie Săpoca, pentru că gestionau alt caz.

Reprezentanta Poliției a confirmat, pe de altă parte, că bărbatul se află în continuare, sedat, în spitalul în care a comis crimele.

Update:  Toți cei 9 pacienți răniți vor fi transportați la București, anunță Ministerul Sănătății: Deoarece spitalul din Buzău nu are secție de neurochirurgie, s-a decis transferul tuturor pacienților din Spitalul Județean Buzău, după cum urmează:

- 2 pacienți transferați la Floreasca București- alți 2 pacienți la Spitalul  Sf. Pantelimon București- 3 pacienți la Spitalul Bagdasar- 2 pacienți la Spitalul Universitar.

Update: Membrii sindicatului Sanitas Săpoca spun că personalul medical este insuficient, deși au alertat autoritățile în nenumărate cazuri privința acestui aspect. În plus, sindicatul susține că sporul de periculozitate de 75% pe care l-a avut personalul s-a diminuat la 50%, pe motiv că nu sunt bani.

„Este inadmisibil ca în weekend o asistentă, un instructor și o infirmierăsă rămână să supravegheze 70 de pacienți cu probleme psihice și în cod penal”, spun cei de la sindicat.

Atacatorul are 38 de ani şi este din Săgeata, judeţul Buzău, acesta a fost internat voluntar cu sevraj etilic. Bărbatul a fost încătuşat de un echipaj de poliţie ce sosise pentru a interna un scandalagiu, potrivit digi24.ro.

Pacienții uciși în timpul nopții erau sedați

În cazul unei femei, medicii au efectuat manevre de resuscitare, dar nu a putut fi salvată. Nouă dintre victime au peste 60 de ani. IPJ Buzău a anunţat, duminică dimineaţă, că incidentul a avut loc în jurul orei 3, agresorul fiind imobilizat de un echipaj aflat întâmplător în zonă.

Bărbatul în vârstă de 38 de ani a fost prins când încerca să fugă din spital, potrivit news.ro. Medicina Legală a sosit, duminică, la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, pentru a prelua cele trei cadavre ale victimelor care au murit pe loc în urma atacului. 

Bilanțul morților a ajuns la 4, iar pe lângă aceștia, alți 9 sunt grav răniți

Medicii legişti vor face necropsia pentru a stabili care auf ost cu adevărat cauzele deceselor. În acest timp, IPJ Buzău a anunţat că incidentul a avut loc în jurul orei 3 dimineața, agresorul fiind imobilizat de un echipaj aflat întâmplător în zonă. El a fost prins în timp ce încerca să fugă din spital.

Maşina Serviciului de Medicină Legală Buzău a sosit, duminică, la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca pentru a prelua cadavrele celor trei bărbaţi care au murit pe loc în urma atacului.

Legiştii urmează să stabilească exact modul în care au murit cei trei pacienţi atacaţi cu stativul de la perfuzie. Curtea spitalului este înţesată de zeci de poliţişti şi jandarmi, care sunt coordonaţi de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

În jurul orei 8, în această dimineață, o femeie rănită în timpul atacului de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca din Buzău a decedat, după ore în care a luptat cu moartea, suferind traumatisme severe la cap. 

Alţi doi bărbaţi sunt în comă, iar starea celorlalte şapte victime este ceva mai bună.

Toate victimele ar urma să fie transferate la spitale din București

Toţi răniţii sunt persoane de peste 60 de ani, una singură având sub această vârstă.  Victimele au probleme psihice, în general demenţă, ceea ce le-a împiedicat să reacţioneze în momentul atacului. Cercetarea la faţa locului este coordonată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău. 

Tragedia s-a întâmplat în mai puțin de un minut

Medicul Adrian Zoican de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău a declarat, duminică, pentru sursa citată anterior, faptul că victimele au fost agresate cu un corp contondent, având leziuni la nivelul extremităţii cefalice.

”Duminică dimineaţă, au fost aduşi la SJU Buzău, zece pacienţi dintre care trei în comă. Unul dintre pacienţi a fost declarat decedat în urma manevrelor de resusictare care nu au dat rezultat. Victimele prezintă agresiuni la nivelul extremităţii cefalice. Unii dintre ei sunt în stare gravă. În afara celor în comă, restul prezintă leziuni la nivelul calotei craniene şi a feţei. Majoritatea vor ajunge la Bucureşti pentru că e nevoie de Neurochirugie. Primul a plecat cu elicopterul la Floreasca, mai avem aviz de transfer de la spitalele Pantelimon şi Bagdasar”, a declarat Zoican.

Directorul Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, Viorica Mihălaşcu, a declarat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, faptul că agresorul era internat într-un salon normal de spital, fără supraveghere suplimentară.

”Într-un episod psihotic acut, unul dintre pacienţii internaţi pe secţia de acuţi şi-a agresat colegii de salon şi pacientele dintr-un salon învecinat. (...) Pacientul despre care vorbim era internat într-un salon cu regim de supraveghere normal. Simptomele pe care le-a prezentat nu prevesteau nenorocirea care urma să se întâmple”, a declarat managerul spitalului. Viorica Mihălaşcu a precizat că ”totul s-a petrecut în mai puţin de un minut”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
marelbo png
loto jpeg
cincsor dimineata jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net