Bărbat reţinut pentru viol şi incest. Poliţiştii au aflat acum că fiica sa, în vârstă de 20 de ani, a fost abuzată sexual

Bărbat reţinut pentru viol şi incest. Poliţiştii au aflat acum că fiica sa, în vârstă de 20 de ani, a fost abuzată sexual

Ultima actualizare:

    Foto Pixabay.com
Foto Pixabay.com

Poliţiştii prahoveni au reţinut un bărbat acuzat că şi-a violat fiica, în perioada în care aceasta era minoră. Oamenii legii au aflat despre faptele suspectului la câţiva ani de la comiterea faptelor. Ei propun arestarea preventivă a acestuia.

"La data de 9 martie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Vălenii de Munte au reţinut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor şi incest, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal. Din cercetări a reieşit faptul că acesta ar fi întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa în vârstă de 20 de ani în prezent, în perioada în care aceasta era minoră”, informează, miercuri după-amiază, Poliţia judeţeană Prahova.

 Surse din anchetă au declarat pentru News.ro că bărbatul are 50 de ani. Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
spalat vase istock jpg
image png
turisti plaja jpg FOTO Pixabay
terci ovaz istock jpg
loto png
poliție jpg
e2004d67 c34d 4515 aa07 1c1a4df70528 jpg
scrisori în închisoare jpg
image
image