Băsescu, înapoi la Cotroceni după 46 de zile în «garaj»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

A început marţi 3 iulie şi s-a terminat marţi 21 august. În doar trei ore, cu un scor din tenis, de 6 la 3, judecătorii Curţii Constituţionale au luat ieri cea mai importantă decizie din viaţa lor.

Referendumul a fost invalidat, iar Băsescu trebuie să se întoarcă la Cotroceni. Click! vă prezintă istoria celor 50 de zile ale celei mai importante crize din România după mineriade. O saga a unor evenimente care au adus în familii, firme sau pe stradă întrebarea: eşti pro sau contra Băsescu?

3 iulie

Avocatul Poporului e schimbat de plenul Parlamentului. Aceeaşi soartă o au şi şefii Senatului şi Camerei Deputaţilor. Crin Antonescu devine preşedintele Senatului.

4 iulie

USL solicită convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară, în următoarele două zile, pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

5 iulie

Guvernul modifică, prin OUG, Legea referendumului, stabilind că preşedintele poate fi demis cu majoritatea voturilor exprimate de cetăţenii prezenţi la urne.

6 iulie

În Parlament, Traian Băsescu este suspendat din funcţie, cu 256 de voturi “pentru”. Referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu s-a stabilit pentru 29 iulie.

7 iulie

Statele Unite şi-au exprimat “preocuparea” după suspendarea preşedintelui român de Parlament.

9 iulie

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, e preşedinte interimar al României, a decis Curtea Constituţională, constatând că procedura de suspendare a fost respectată.

10 iulie

Curtea Constituţională a decis că Legea referendumului e constituţională în măsura în care participă peste 50% din persoanele înscrise în listele electorale permanente.

11 iulie

Traian Băsescu are prima apariţie la sediul de campanie, poreclit ulterior “garaj“ de adversarii politici. Victor Ponta se întâlneşte la Bruxelles cu lideri europeni. Toţi îi cer respectarea cvorumului la referendum.

13 iulie

Încep mitingurile convocate de USL în toată ţara împotriva preşedintelui suspendat. Prima manifestare populară are loc la Constanta.

14 iulie

USL îi cere lui Băsescu să-şi dea demisia de onoare dacă românii vor vota “covârşitor” împotriva sa.

16 iulie

Delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană şi Banca Mondială îşi amână vizita în România, programată să înceapă pe 24 iulie.

17 iulie

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a promulgat legea de modificare a Legii referendumului, care prevede introducerea cvorumului de prezenţă.

18 iulie

Premierul Victor Ponta a anunţat că referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu va avea loc într-o singură zi, însă programul va fi extins.

19 iulie

Preşedintele interimar Crin Antonescu cere Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) tăierea liniilor telefonice secretizate de la sediul de campanie al lui Băsescu.

20 iulie

STS informează că, începând cu ora 18.00, la solicitarea preşedintelui interimar Crin Antonescu, a luat măsura întreruperii serviciilor de comunicaţii speciale utilizate de preşedintele suspendat Traian Băsescu.

23 iulie

Bucureştenii se vor putea pronunţa, în 29 iulie, cu privire la demiterea lui Traian Băsescu, în 1.235 de secţii de votare organizate pentru referendum, în acest scop fiind tipărite 1.973.380 de buletine de vot.

27 iulie

Traian Băsescu cere românilor să nu participe la referendum, deoarece prin acest scrutin “nişte politicieni iresponsabili încearcă să ascundă lovitura de stat”.

29 iulie

Are loc referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu. Prezenţa la vot e de 46,24%.

30 iulie

Biroul Electoral Central anunţă rezultatele oficiale. Conform acestora, pragul de 50% din cei peste 18,2 milioane de alegători prezenţi pe liste nu a fost atins.

31 iulie

Referendumul este contestat de USL şi de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului.

1 august

Curtea Constituţională se reuneşte în prima şedinţă pentru a discuta contestaţiile USL, dar şi pentru a decide validarea sau invalidarea referendumului.

2 august

CCR anunţă luarea unei decizii privind validarea sau invalidarea referendumului pentru 12 septembrie. Guvernul Ponta anunţă că va organiza un minirecensământ.

3 august

CCR anunţă că a modificat data şedinţei în care decide soarte referendumului pentru 31 august.

4 august

Preşedintele suspendat Traian Băsescu declară că nu va participa la mini-recensământ. Acelaşi anunţ de boicotare este făcut şi de primarii PDL.

6 august

CCR precizează că a cerut MAI listele electorale permanente actualizate. Ministrul de interne, Ioan Rus, demisionează din funcţie. Rus acuză presiuni din partea lui Traian Băsescu şi a lui Crin Antonescu.

7 august

Monitorul Oficial publica o erată a Curţii Constituţionale, esenţială pentru soarta referendumului.

10 august

Parchetul General solicită Parlamentului un aviz pentru punerea sub acuzare a fostului ministru delegat pentru administraţie publică, Victor Paul Dobre.

14 august

CCR devansează termenul dat Guvernului pentru a transmite datele cu privire la numărul cetăţenilor care figurează în listele permanente pentru data 21 august.

16 august

CSM sesizează Inspecţia Judiciară cu privire la declaraţiile lui Crin Antonescu, Ion Iliescu şi Victor Ponta referitoare la „abuzurile procurorilor” în cadrul achetei privind referendumul din 29 iulie.

18 august

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, aflat la sfârşit de săptămână în judeţul Covasna, spune că viaţa nu se termină cu decizia Curţii Constituţionale.

20 august

Premierul Victor Ponta anunţă rezultatul evaluării privind numărul persoanelor care figurează în listele electorale permanente şi transmiterea acestuia către CCR.

21 august

Referendumul este invalidat. Băsescu se va întoarce la Cotroceni, cel mai probabil vineri. Tot atunci se încheie interimatul lui Crin  Antonescu. Deşi acesta anunţase că se retrage din politică dacă Băsescu revine la Cotroceni, ieri, Crin Antonescu s-a răzgândit şi a declarat că “va continua lupta“ de la şefia PNL.

Judecătorii CCR au decis invalidarea referendumului după trei ore de dezbateri

Judecătorii Curţii Constituţionale (CCR) au decis ieri, cu 6 voturi la 3, să nu valideze rezultatele referendumului pentru demiterea preşedintelui României. Balanţa a fost înclinată de un judecător venit pe filiera PSD, Aspazia Cojocaru. În urma deciziei, Crin Antonescu pleacă, iar Traian Băsescu revine la Palatul Cotroceni. Care sunt următoarele etape până la schimbarea chiriaşului de la Cotroceni? Decizia judecătorilor urmează să fie citită într-o altă şedinţă a CCR programată pentru astăzi la ora 10.00.

Hotărârea trebuie publicată în Monitorul Oficial, iar apoi Parlamentul trebuie să ia act de aceasta, într-o şedinţă de plen. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, estimează că întâlnirea va avea loc vineri, 24 august. Abia după îndeplinirea acestei formalităţi, preşedintele Traian Băsescu îşi poate relua mandatul.

«Au cheltuit milioane de euro din banul public degeaba»

Elena Gorgan, 71 de ani: „Cum se poate aşa ceva? Nici nu mă gândeam că nu-l dăm jos. Sper că nu e adevărat, acum o să înceapă bătălia politică din care tot noi românii de rând ieşim nasol".Cezar Ionescu, 59 de ani: „Eu am fost de acord cu Băsescu de la început. Acum va fi război total, pentru că politicienii au luat-o razna. Mi-e tare greu să cred că se vor înţelege".Constantin Oprea, 80 de ani: „Domnule, sunt distrus complet, parcă nu mai sunt om. Nimic nu merge în ţara asta, iar cu Băsescu la Cotroceni nici nu va merge. Trebuia să-l dea jos şi gata".Dorina Popescu, 60 de ani: „Au cheltuit milioane de euro din banul public degeaba. Cu banii ăia puteau să renoveze spitale, să ajute săracii. Toată nebunia din ultima lună m-a scârbit. Nu au ştiut decât să se certe între ei şi nu au făcut nimic concret pentru noi." Alexandru Ioan, 22 de ani: „Cred că referendumul trebuia invalidat încă de la început. Nici măcar nu trebuia să se ajungă la Curtea Constituţională. A fost o răzbunare politică din partea USL".Ionuţ Ochiani, 23 de ani: „E o întreagă hoţie chestia asta cu suspendarea preşedintelui. Toată treaba a plecat de la Năstase, că a ajuns el la puşcărie. Acum mă aştept la ofensiva lui Antonescu şi a lui Ponta".Ana Maria Bolbeacă, 20 de ani: „Nu este normal ce se întâmplă şi cel mai mult suferim noi, oamenii de rând. În timp ce ei se ceartă, creşte euro şi cresc şi celelalte preţuri la gaze, mâncare, benzină. Mai bine ar conduce ţara asta şi ne-ar creşte şi nouă nivelul de trai, decât să stea şi să se demită unul pe altul".Ileana Marica, 44 de ani: „Părerea mea e că situaţia noastră va fi şi mai rea. Ei vor continua să se certe toată ziua, iar noi vom continua să suferim. Din cauza lor, toate preţurile au luat-o în sus. Economia este în găleată, scumpirile vin în avalanşă. Noi o să scoatem castanele din foc pentru ei".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
wizz air avion la sol
image
image
image
image
image
image
copil telefon jpg
bani pensii pilonul 2 jpeg
hotel belona in 1934 jpg
image png
hemp 8420408 1280 jpg
alimentatie sanatoasa jpeg
nea gica de 102 ani jpg
supermarket 5202138 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net