Bercea Mondial află azi dacă are şanse să fie eliberat

Bercea Mondial află azi dacă are şanse să fie eliberat

Ultima actualizare:

    Bercea Mondial a fost condamnat la 8 ani şi 9 luni, pentru tentativă de omor
Bercea Mondial a fost condamnat la 8 ani şi 9 luni, pentru tentativă de omor

Interlopul Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondial, revine azi în faţa Instanţei care l-a condamnat, respectiv la Tribunalul Olt din Slatina, unde i se judecă cea mai recentă cerere pe care a depus-o pentru a fi eliberat condiţionat.

La termenul iniţial de acum o săptămână, judecătorii slătinenii au amânat discutarea solicitării sale pentru 1 iulie pentru că inculpatul nu a fost adus de la Penitenciarul Rahova Bucureşti, scrie adevarul.ro.

Bercea Mondial, de 47 de ani, a depus cererea de eliberare condiţionată la finele lunii iunie, dar nu a apărut în faţa instanţei Tribunalului Olt din Slatina ziua în care i s-a analizat solicitarea. Interlopul a fost condamnat la 8 ani şi 9 luni, pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat un nepot.

Este şi motivul pentru care familia lui Bercea Mondial se află în plin război cu familia prezidenţială.

Fratele lui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, naş al unei nepoate a interlopului, se află după gratii pentru trafic de influenţă pentru că ar fi încercat eliberarea lui Bercea Mondial.

Alţi cinci membri ai familiei lui Bercea au fost şi ei trimişi în judecată de către procurorii DNA, în dosarul de şantajare a lui Mircea Băsescu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
image png
Constanta, copiii care traversează calea ferată pe lângă bariere jpg
cautari disparut in mare Costinesti captura Facebook jpg
image png
Regele Norvegiei Haakon
Plan Roșu la un hotel din Saturn jpg
Borcane cu gem FOTO Shutterstock
image
image