Bercea Mondialu’ s-a conformat: şi-a dărâmat palatul ilegal din Slatina - FOTO

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Aflat în închisoare după ce a fost condamnat la şapte ani şi şase luni pentru tentativă de omor asupra unui nepot, Bercea Mondialu’(pe numele său adevărat Sandu Anghel, n.a.) şi-a pus la pământ cel mai mare imobil ridicat în judeţul Olt - la Slatina, pe strada Piteşti. Astăzi - 3 august, au expirat cele 30 de zile pe care le avea la dispoziţie pentru a-şi demola singur clădirea. Iar interlopul s-a conformat: la faţa locului a mai rămas doar o grămadă masivă de moloz din căsoiul imens de acum o lună, moloz ce va dispărea complet şi el în câteva zile.

După ce, în luna decembrie 2012, Primăria Slatina intra cu utilajele grele peste una dintre vilele ridicate ilegal în municipiul Slatina de către Bercea Mondialu’ deoarece acesta refuzase să şi-o dărâme singur, interlopul şi-a dărâmat acum – din proprie iniţiativă, de data aceasta – un alt imobil ridicat ilegal în acelaşi oraş.

Este vorba despre o clădire ridicată pe o suprafaţă de 1.400 mp vizavi de un hypermarket Dedeman, lângă restaurantul “Roky”, şi la nici o sută de metri de imobilul demolat în decembrie anul trecut de municipalitate.

 

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

Deşi se află încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Craiova, Bercea nu a mai stat pe gânduri şi şi-a pus rudele să dărâme căsoiul ridicat la Slatina cu actele unei alte case de dimensiuni mai mici. Interlopul a avut la dispoziţie 30 de zile după ce magistraţii Curţii de Apel Craiova au respins exact în urmă cu o lună (pe 3 iulie, n.a.) recursul formulat de avocaţii interlopului în ce priveşte anularea unei sentinţe a Tribunalului Olt şi Judecătoriei Slatina privind demolarea casei în cauză construită ilegal de Bercea în municipiu.

Astăzi, la faţa locului, operaţiunile pentru transportarea molozului rămas de pe urma dărâmării căsoiului imens erau în plină derulare.Bercea mai deţine 13 imobile în Slatina

Pentru că şi-a demolat singur clădirea, Bercea şi-a făcut o mare “favoare” şi a scăpat astfel de o serie de cheltuieli semnificative deoarece, în caz contrar, ar fi fost nevoit să suporte din buzunarul propriu toate cheltuielile municipalităţii pentru demolarea casei în cauză.

“Sandu Anghel (foto dreapta) a avut la dispoziţie 30 de zile, termen stabilit de instanţa Curţii de Apel Craiova la începutul lunii iulie, pentru a-şi demola singur, prin mijloace proprii, imobilul în cauză din municipiul Slatina ridicat ilegal. Din câte am văzut şi noi, domnia sa a înţeles până la urmă că legea trebuie respectată şi a luat măsuri pentru a o demola singur, desigur cu ajutorul rudelor deoarece dumnealui se află la închisoare. Pentru că s-a conformat, nu va mai fi nevoie de intervenţia noastră - a Primăriei Slatina. Aşteptăm acum ca terenul să fie curăţat complet de molozul de la faţa locului pentru a considera cazul «închis»”, a declarat secretarul municipalităţii slătinene, Mihai Idita.

Căsoiul de pe strada Piteşti - demolat acum, a fost cel mai mare ridicat de Bercea în județ prin suprafața pe care o ocupa – 1.400 mp. Spre deosebire de tactica adoptată în cazul multor alte imobile similare, Bercea a preferat să fie el trecut proprietar pe vilocul imens ridicat vizavi de sediul Utalim şi nu a apelat la intermediari.

Interlopul mai deţine 13 imobile în Slatina, dar are proprietăţi şi în oraşul natal Drăgăneşti-Olt, majoritatea figurând pe numele unor interpuşi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image 2010 02 9 6894183 56 printre nameti 1200x720 jpg
1 remediu sforait jpg jpeg
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
prison puzzle jpg
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net