Biroul Electoral Sector 1, reacție în scandalul imaginilor din camera cu voturi

Ultima actualizare:
Dan Tudorache cere anularea rezultatului și organizarea de alegeri noi
Dan Tudorache cere anularea rezultatului și organizarea de alegeri noi

Biroul Electoral al Sectorului 1, condus de procurorul Nicolae Sprîncu, a dat publicității, joi, un comunicat în care explică ceea ce se vede în imaginile difuzate miercuri seara de anumite canale media și folosite de PSD pentru a acuza fraudarea de către USR a alegerilor de la Sectorul 1. BES acuză la rândul său că prezentarea imaginilor „a fost denaturată în scopul inducerii în eroare a publicului” și precizează că nici un sac cu voturi nu a fost scos din încăperea securizată.

Cum explică Biroul Electoral al sectorului 1 pătrunderea în camera cu voturi

„Având în vedere informațiile și imaginile apărute în spațiul public, prin care se induce ideea că membri ai Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 ar fi facilitat sustragerea din încăperea securizată a unor saci cu voturi, întreaga prezentare în spațiul public începând cu seara zilei de 30.09.2020 fiind denaturată în scopul inducerii în eroare a publicului, vă aducem la cunoștință următoarele:

Cu titlu preliminar facem precizarea că toți membrii Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 și-au desfășurat activitatea în mod continuu, începând cu data de 27.09.2020, ora 06.00 și până la data de 29.09.2020, în jurul orei 03.00. Activitatea a fost reluata la data de 29.09.2020, în jurul orei 09.30 și s-a finalizat la data de 30.09.2020, în jurul orei 01.30.

În perioada dintre 29.09.2020, ora 03.00 și 30.09.2020, ora 09.30, în care sediul Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 a fost închis, acesta a fost păzit de către o persoană din cadrul Jandarmeriei. Mai mult, pentru a evita orice suspiciune, împreună cu jandarmul au stat atât membrul Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 din partea PSD, cât și doi candidați din cadrul USR.

Accesul în încăperea în care sunt depozitate materialele electorale se face doar la cererea președintelui sau a locțiitorului Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, jandarmul întocmind de fiecare dată un proces-verbal de predare-primire a încăperii.

În imaginile prezentate publicului, imagini filmate în noaptea de 28/29.09.2020, apare președintele Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 care, împreună cu președintele secției de votare, au intrat în cameră pentru a ridica sacul care conține semnăturile votanților. Alături de aceștia se aflau și reprezentanți USR-PLUS, care în conformitate cu dispozițiile art. 98 alin. 4 din Legea nr. 115/2015, au solicitat să participe la procedură, cerere admisă de către președinte tocmai pentru a se asigura transparența procesului electoral.

Activitățile desfășurate în interiorul încăperii au avut ca obiect exclusiv ridicarea unui sac care conținea lista cu semnăturile votanților, sac care a fost înmânat președintelui secției de votare. Ulterior, semnăturile de pe listele electorale au fost numărate din nou de către președintele secției de votare, sub coordonarea unui membru al Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, pentru a verifica dacă acestea coincid cu semnăturile notate pe procesul-verbal de consemnare a rezultatelor votării, conform dispozițiilor art. 6 din hotărârea nr. 98 din 15.09.2020 a Biroului Electoral Central.

Persoana care apare în imagini căutând printre saci face parte din personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 și lucrează în cadrul Primăriei Sector 1, fiind desemnată în această calitate în conformitate cu dispozițiile art. 121 alin. 22 din Legea 115 din 2015.

Facem precizarea că la secțiile de votare unde au fost constatate probleme, s-a procedat fie la renumărarea buletinelor de vot, fie la renumărarea semnăturilor alegătorilor sau a buletinelor de vot anulate, pentru a se verifica dacă datele consemnate în procesul-verbal reflectă realitatea, în conformitate cu prevederile hotărârii nr. 98 din 15.09.2020 a Biroului Electoral Central.

Persoana care apare în alt cadru al filmării, într-un colț al încăperii și așază un sac, este un membru al Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, iar acel sac conține procesele-verbale ale unei secții de votare. Procesele-verbale de la toate secțiile de votare la care au fost probleme, în sensul că nu se reușea închiderea cheilor, au fost depozitate în acel colț, președinții secțiilor de votare fiind sunați ulterior, pentru a se prezenta la sediul Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 în vederea rezolvării problemelor și validării rezultatelor secției.

Renumărarea voturilor valabil exprimate a avut loc exclusiv în interiorul acelei încăperi, în prezența președintelui secției de votare și a cel puțin unui membru al Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1. În unele cazuri, președintele a fost însoțit de membri ai secției de votare respective. În niciun caz, saci conținând buletine de vot nu au părăsit încăperea.

Mai mult, urmare a prezentei unui număr ridicat de președinți ai secțiilor de votare, candidați și observatori în incinta Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, prin adresele din data de 29.09.2020, președintele Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 a solicitat Jandarmeriei suplimentarea nr posturilor de paza amplasate în proximitatea sălii unde erau depozitate buletinele de vot, listele și rechizitele.

Referitor la prezenta dlui Dan Barna în incinta sediului Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, precizăm că acesta s-a prezentat în noaptea de 28/29.09.2020 pentru a solicita informații cu privire la stadiul verificării proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor alegerilor, posibilitate pe care o avea orice persoană, întrucât în acea încăpere se afla și registratura Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1. Mai mult, persoanele ce apar în poza diseminată în spațiul public, fac parte din personalul tehnic auxiliar ce se ocupă de evidența secțiilor de votare care au fost finalizate.”, se arată în comunicatul Biroului Electoral Sector 1.

Reacția Jandarmeriei București  „Încăperea, desigilată la cererea președintelui biroului electoral”

PSD a cerut anularea alegerilor de duminică și a folosit drept argument imagini în care susține că ar apărea membri USR-PLUS, care ar fura voturi. Pe de cealaltă parte, Clotilde Armand, noul primar ales al Sectorului 1, spune că nu a existat nicio fraudă și că în imaginile prezentate apare și președintele Biroului Electoral Sector 1, procurorul Sprâncu Nicolae. Jandarmeria transmite că încăperea cu sacii de vot a fost desigilată la cererea președintelui BES S1. Iată comunicatul integral: 

"În legătură cu imaginile apărute în spațiul public, în legătură cu activitatea desfășurată în data de 29 septembrie a.c. în incinta Biroului Electoral al Sectorului 1, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București precizează că încăperea în care sunt depozitate materialele electorale a fost desigilată la cererea președintelui biroului electoral, jandarmul întocmind, de fiecare dată, în acest sens un proces-verbal de predare-primire a încăperii respective. Precizăm faptul că accesul în încăperea respectivă este permis doar cu acordul președintelui biroului electoral de sector, iar incinta este luată în protecție după sigilare. Activitățile desfășurate în interiorul încăperii nu intră în competența instituției noastre atâta timp cât persoanele autorizate desfășoară activități legate de procesul electoral".


    Dan Tudorache cere anularea rezultatului și organizarea de alegeri noi
Dan Tudorache cere anularea rezultatului și organizarea de alegeri noi

Dan Tudorache, primar în funcție la Sectorul 1, care a pierdut alegerile pentru un nou mandat, a declarat, joi, că, după ce urmărit imaginile apărute din încăperea în care erau depozitate materiale electorale, cere anulare votului și reluarea alegerilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net