BNR strânge date despre veniturile și consumul populației. Peste 12.000 de familii, incluse în studiu

Ultima actualizare:

Banca Naţională a României a anunțat, marți 14 aprilie, reluarea cercetării statistice privind finanțarea și consumul gospodăriilor, realizată împreună cu Institutul Naţional de Statistică. Studiul, coordonat la nivel european, urmărește analiza veniturilor, cheltuielilor și nivelului de îndatorare al populației. Datele vor fi colectate începând din aprilie, de la un eșantion extins de gospodării din toată țara. Informațiile vor fi utilizate exclusiv în scopuri statistice și vor fi tratate confidențial.

Banca Națională a României. Sursă foto: BNR
Banca Națională a României. Sursă foto: BNR

Studiu periodic pentru evaluarea situației financiare a populației

Banca Naţională a României (BNR) va realiza cercetarea statistică „Finanțarea și consumul gospodăriilor populației”, în colaborare cu Institutul Național de Statistică (INS), a anunțat, marți, banca centrală, într-un comunicat de presă transmis Agerpres.

Cercetarea se derulează începând din anul 2010, o dată la trei ani, sub coordonarea Băncii Centrale Europene, iar scopul acestui demers este de a obține date referitoare la situația financiară, veniturile și consumul gospodăriilor.

„Înțelegerea cât mai bună a comportamentului financiar, respectiv a consumului, veniturilor, economisirii și a nivelului de îndatorare, este importantă pentru fundamentarea deciziilor de politică monetară și identificarea riscurilor la adresa stabilității financiare”, subliniază BNR.

Potrivit sursei citate, colectarea datelor de la gospodării va începe în decursul lunii aprilie a acestui an. Eșantionul cercetării statistice, pus la dispoziție de INS, este alcătuit din aproximativ 12.300 de gospodării, selectate din 1.309 localități, din toate județele.

Colectarea datelor începe în aprilie, cu respectarea strictă a confidențialității

Datele colectate vor fi utilizate exclusiv în scopuri statistice, fiind tratate în regim de confidențialitate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

BNR precizează că prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (GDPR).

Implementarea în teren a cercetării statistice se va face cu sprijinul reprezentanților Institutului Român pentru Evaluare și Strategie (IRES).

Operatorii de interviu vor merge la gospodăriile din eșantion și vor oferi sprijin pentru înțelegerea întrebărilor din chestionarul elaborat de BNR și pentru completarea acestuia. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sinucidere png
accident Tutulesti e1776157179773 webp
Mamaia Nord jpg
image png
colaj jonathan accot jpg
babymin baby 7063677 jpg
cazul copilului roman omorat in spania dupa fapta tanarul peruan s a dus direct acasa trebuie sa ne rugam pentru david 414054 png
accident snagov png
image
image