Borcea, tratat ca un rege la puşcărie! Detalii inedite din spatele gratiilor

Ultima actualizare:

    Cristi Borcea vorbea la telefon ori de câte ori avea nevoie
Cristi Borcea vorbea la telefon ori de câte ori avea nevoie

Verificările Corpului de Control al Ministerul Justiţiei au arătat că deţinutul Cristian Borcea a primit un aparat de fitness şi alte pachete neînregistrate, a primit vizite în afara programului şi a dat telefoane de pe cartela altui deţinut. În urma controlului, conducerea penitenciarului a fost destituită.

Anchetă penală la Penitenciarul Poarta Albă după un control făcut de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) în urma căreia s-au găsit mai multe nereguli legate de felul în care este tratat Cristian Borcea în detenţie, potrivit unui comunicat transmis de Avocatul Poporului, citat de Dcnews.ro.

În urma verificărilor făcute de ANP şi transmise Avocatului Poporului s-a descoperit că deţinutul Cristian Borcea a dat telefoane în timpul în care, teoretic, se afla la muncă în cadrul unităţii de deţinere sau în timp ce se făcea apelul deţinuţilor în penitenciar. De asemenea, alte telefoane au fost date de Borcea după ora de stingere, dar şi de pe cartela unui alt deţinut.

Pe de altă parte, inspectorii corpului de control au descoperit şi că, de multe ori, Borcea era scos de 2-3 ori pe zi în sectorul de vizite ca să se întâlnească cu avocaţii şi a primit de la apărători pachete care nu au fost înregistrate în fişa de vizită. În plus, el duminica, ar fi primit vizite chiar şi după ora 16.00 în condiţiile în care programul era doar până la ora 14.30.

Cristi Borcea beneficia de aparate de fitness, banda de alergare, bicicletă

O altă controversă legată de felul în care a fost tratat Cristian Borcea în pernitenciar este că ar fi primit două aparate de fitness, o bicicletă şi o bandă de alergare, care au fost introduse în penitenciar fără să fie înregistrate. În timpul controlului a fost găsit unul dintre aparate, bicicleta de fitness care îi aparţinea lui Borcea şi pe care o foloseau şi ceilalţi deţinuţi însă nu şi banda de alergare.

„Nu s-a putut stabili cine a adus respectivul aparat, întrucât nu a fost întocmit nici un document în acest sens, însă la acea dată deţinutul Borcea Cristian nu a fost vizitat de către aparţinători", se arată în răspunsul ANP către Avocatul Poporului.În urma verificărilor, inspectorii au dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa cu privire la angajaţii penitenciraului Poarta Albă. De asemenea, directorul general al penitenciarului Poarta Albă, director adjunct pentru siguranţa deţinerii, directorul adjunct pe probleme medicale şi şeful biroului de logistică au fost destituiţi. De asemenea, urmează ca ancheta să se extindă şi cu privire la alţi angajaţi ai penitenciarului care s-ar face responsabili de aceste nereguli.

Potrivit reprezentanţilor ANP, controlul a fost făcut la sfârşitul anului 2014 iar rezultatele şi măsurile au fost aplicate în ianuarie 2015.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net