Bucureşti: Sindicaliştii de la Metrorex şi RATB ameninţă cu proteste

Ultima actualizare:

Preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, Ion Rădoi a precizat că luni va avea loc o întâlnire între sindicalişti şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă.

"Luni, 29 iulie, va avea loc reconciliere a cu reprezentanţii ITM după care, dacă nu se vor găsi soluţii, ceea ce este greu de găsit la nivelul reconcilierii, vom continua cu greva de avertisment şi cu greva generală. (...) Nu pot preciza în câte zile se va ajunge în această fază, dar, dacă în timp de maxim o lună nu se vor rezolva problemele, nu se fac demersurile necesare pentru soluţionarea problemelor, probabil activitatea metroului va înceta în Bucureşti", a mai spus Rădoi.

Potrivit liderului sindicaliştilor RATB, Vasile Petrariu, anul acesta regia se află într-o "situaţie fără precedent, pentru că peste 3.500 de oameni trebuie daţi afară până la sfârşitul anului pentru ca regia să funcţioneze".

"Dacă până cel mai târziu luna septembrie nu se face o rectificare pozitivă prin care să se dea diferenţa de bani care s-a tăiat la votarea bugetului, RATB va intra în colaps, dacă nu cumva acest lucru se pregăteşte, pentru că se pregăteşte transformarea în societate comercială şi atunci probabil că este foarte comod pentru unele persoane ca instituţia să fie într-o situaţie fără ieşire, cu datorii care în momentul de faţă sunt de peste 70-80 de milioane de euro", a declarat, joi, Vasile Petrariu.

Liderului sindicaliştilor RATB a mai precizat că "va fi o toamnă foarte fierbinte şi semnalul tras către autorităţi este acela de a încerca rezolvarea problemelor", pentru că cetăţenii sunt cei care vor suporta toate consecinţele unor eventuale măsuri privind întreruperea activităţii."Chiar dacă noi nu vrem să ajungem la un conflict, RATB-ul nu va mai putea funcţiona din cauza lipsei de bani", a mai spus Vasile Petrariu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
anca verma instagram jpg
alex madred war 6842531 jpg
drona marina jpg
explozie drona jpg
ileana matus cristian pomohaci colaj facebook jpg
ciocan judecator pixabay jpg
explozie portul constanta captura video jpg
image png
image
image