Cadavrul unui bărbat a fost descoperit într-un canal din Iaşi

Ultima actualizare:

    zdi.ro
zdi.ro

Angajaţii Apavital au făcut o descoperire şocantă în zona liniei ferate de lângă fosta fabrică Lactis, din Zona Industrială. În jurul orei 13.30, aceştia au ridicat capacul unui canal, pe care se afla o lespede de beton ruptă, pentru a împiedica accesul boschetarilor, iar în interior au găsit un cadavru plutind pe apă. Corpul se afla cu faţa în jos.

Muncitorii au sunat la poliţie, iar la faţa locului au fost trimişi criminaliştii, scrie ziaruldeiasi.ro. Totodată, la faţa locului a fost trimisă o macara care a ridicat lespedea de piatră a canalului, iar pompierii au scos corpul afară pentru a fi analizat. Poliţiştii au chemat şi medicii de la Institutul de Medicină Legală la faţa locului.

Aceştia au dezbrăcat corpul până la jumătate, dar nu au găsit urme de violenţă. De asemenea, cei de la IML au analizat degetele de la mâinile bărbatului pentru a evalua perioada de timp în care corpul a stat în apă. Medicii au precizat că bărbatul se afla în canal de mai puţin de o lună de zile.

"Estimăm la prima vedere că acest cadavru se afla în apă de aproximativ două săptămâni, iar pe corp nu am observat semne de violenţă. Corpul s-a conservat bine datorită faptului că apa în care a stat era rece", a precizat unul dintre medici.

Imediat după ce cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie, poliţiştii le-au spus celor de la Apavital să golească căminul de apă, în eventualitatea în care s-ar găsi pe fundul acestuia obiecte personale ale bărbatului, sau documente de identitate.

După primele cercetări, poliţiştii au precizat că sunt şanse mari ca bărbatul mort să fi fost un om al străzii. Acesta ar fi stat într-un alt canal din apropiere, situat la câţiva metri de cel în care a fost găsit, cel mai probabil fiind transportat de apă, pe legătura dintre cele două.

"În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru moarte suspectă şi sunt continuate cercetările pentru identificarea acestuia", a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net