Calendar ortodox 2019, 3 august. Sfinţii zilei. Sfinţii Isaachie, Dalmat şi Faust
Sfinţii Isaachie, Dalmat şi Faust sunt prăznuiţi la data de 3 august în calendarul ortodox. Sfinţii Isaachie, Dalmat şi Faust sunt între sfinţii zilei cinstiţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2019, pentru data de 3 august. Zi de post.
Sfântul Cuvios Isaachie este cinstit şi la data de 30 mai el l-a certat pe împăratul Valent pentru susţinerea ereziei nestoriene şi i-a profeţit sfârşitul. .
Sfântul Cuvios Dalmat a fost mirean şi ostaş apreciat în armata imperială în vremea lui Teodosie cel Mare. El a renunţat la toate cele lumeşti, l-a luat pe fiul lui Faust şi împreună au mers la mănăstirea lui Isaachie de lângă Constantinopul pentru a îşi închina vieţile lui Dumnezeu. Mai întâi Cuviosul Isaachie i-a tuns la monahism pe Dalmat şi pe fiul lui Faust. Când Isaachie bătrân de zile a simţit că se apropie de trecerea la Domnul i-a chemat pe toţi fraţii obştei i-a îvăţat despre mântuire şi l-a numit pe Dalmat stareţ. Acesta care fusese hirotonit preot de Atic, patriarhul Constantinopolului pentru că îşi arătase dragostea de Dumnezeu prin rugăciune şi postire. A luptat şi el împotriva ereziei Nestoriene care hulea împotriva Fecioarei Maria şi a fost de ajutor sfinţilor părinţi care au ţinut cel de-al treilea sinod Ecumenic, în Efes, în timpul lui Teodosie cel Mic. El a fost atât de iubit de fraţi şi de împărat încât numele mănăstirii a rămas “a Dalmatului” sau a lui Dalmat.
Cuviosul Faust a fost în obştea Mănăstirii Dalmatului până i-a veit şi lui rândul să se alăturie cinului monahal de-a dreapta lui Hristos. El a trecut prin toată nevoinţa monahicească străbătând viaţa în plăcere dumnezeiască.
Troparul Sfinţilor Cuvioşi Isaachie, Dalmat şi Faust
Glasul al 4-lea
Dumnezeul părinţilor noştri, Care Te porţi pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci, pentru rugăciunile părinţilor noştri, îndreptează viaţa noastră în pace.
Condacul Sfinţilor Cuvioşi Isaachie, Dalmat şi Faust
Glasul al 2-lea
Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni și ajutor neadormită, nădejdea cea neschimbată, mormântul și moartea nu o au ținut, căci ca pe Maica Vieții a mutat-o la viață Cel ce S-a sălășluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.
Pe cei ce cu sihăstria au strălucit în lume şi au surpat eresurile prin credinţă, cu cântări să-i lăudăm: pe Sfântul Isaachie şi împreună cu el pe Sfântul Dalmat şi pe Sfântul Faust, ca pe nişte slugi ale lui Hristos; că aceştia se roagă pentru noi toţi.
La 3 august în calendarul ortodox 2019 mai sunt pomeniţi
- Sfântul Cuvios şi Mărturisitor Ioan, egumenul Mănăstirii Patalaria;
- Sfânta Mironosiţă Salomeea.