Calendar ortodox 2019, 4 septembrie. Sfinţii zilei. Sfântul Proroc Moise
Sfântul Proroc Moise este prăznuit la data de 4 septembrie în calendarul ortodox. Sfântul Proroc Moise este între sfinţii zilei cinstiţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2019, pentru data de 4 septembrie. .
Sfântul Proroc Moise s-a născut în Egipt din părinţi evrei. Deşi a fost dat pe râu de către părinţii care nu puteau să-l crească a fost salvat de fiica faraonului care l-a adoptat şi l-a crescut ca pe propriul fiu. Când avea 40 de ani nu a putut fi martor pasiv la chinul pe care un egiptean supunea un evreu şi l-a lovit, ucigându-l. De teama pedepsei a fugit în Ţinutul Madina unde s-a însurat cu Demfora, fiica lui Ietro. Pe când păştea oile socrului său, Dumnezeu i s-a arătat şi i-a vorbit sub forma Rugului Aprins. Dumenzeu i-a poruncit să se întoracă în Egipt şi să elibereze poporul evreu de din robie. Pentru a face cunoscută puterea Dumnezelui celui viu, şi pentru că Faraon nu voia să-i eliberez pe evrei, Egiptul a fost lovit de zece năpaste. Prima plagă a fost transformarea apei Nilului în sânge, peştii au murit şi fluviul s-a împuţit. Apoi broaştele au invadat ţara şi erau atât de multe încât când au murit egptenii le-au strâns în grămezi care împuţeau aerul. Apoi prin Aaron, fratele lui Moise, Dumnezeu a transformat ţărâna în ţânţari. Pentru că Faraon nu se îndupleca să lase sclavii să plece muşte mari au invadat ţara, şi mai apoi molima a lovit vitele, oile şi caprele egiptenilor. A şasea plagă a fost apariţia unor bube dureroase pe oameni şi pe animale. A urmat grindina nimicitoare şi invazia lăcustelor care au devorat tot ce nu distrusese grindina. A urmat trei zile de întuneric şi la final moartea tuturor întâi născuţilor, atât oameni cât şi animale, din toate casele care nu erau însemnate cu sânge de miel. Prin Moise, Domnul a luat poporul ales şi l-a scos din robia egipteană şi l-a trecut prin marea Roşie care s-a dat la o parte din calea lor. Pe Muntele Sinai a primit Tablele Legi, cele porunci. După ce au rătăcit 40 de ani prin deşert, Moise a murit fără să calce pământul făgăduinţei, la 120 de ani, pe muntele Nebo de unde doar a putut zări Ţara Sfântă. Moise a murit cu 1485 de ani înainte de venirea lui Hristos.
Troparul Sfântului Prooroc Moise
Glasul al 2-lea
Suindu-te către înălţimea bunătăţilor, Sfinte Proorocule Moise, te-ai învrednicit a vedea Strălucirea lui Dumnezeu, primind tablele cele date de Dumnezeu; şi purtând întru tine darul însemnărilor, te-ai făcut cinstită laudă proorocilor şi mare taină a dreptei credinţe.
Condacul Sfântului Prooroc Moise
Glasul al 2-lea
Ceata proorocilor împreună cu Moise şi cu Aaron, cu veselie se veseleşte astăzi, căci s-a împlinit sfârşitul proorociei lor asupra noastră. Astăzi străluceşte Crucea, prin care ne-ai mântuit pe noi, Hristoase Dumnezeule. Cu ale căror rugăciuni miluieşte-ne pe noi.
La 4 septembrie în calendarul ortodox 2019 mai sunt pomeniţi
- Sfântul Sfinţit Mucenic Vavila;
- Sfântul Vavila, dascălul din Antiohia, împreună cu optzeci şi patru de copii;
- Sfinţii Teotim şi Teodul;
- Sfinta Ermiona, fiica Apostolului Filip;
- Sfinţii Mucenici Chentirion, Ochean, Teodor, Amian si Iulian;
- Sfinţii Mucenici Ermiona impreuna cu fratii sai: Haritina, Eutihia, Petronie, Zarvil, Tatuil si Veveea.