Calendar ortodox 2020, 5 iunie. Sfinţii zilei. Sfântul Sfințit Mucenic Dorotei, Episcopul Tirului
Sfântul Mucenic Dorotei, episcopul Tirului este prăznuit la data de 5 iunie în calendarul ortodox. Sfântul Sfințit Mucenic Dorotei este între sfinţii zilei pomeniţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2020, pentru data de 5 iunie.
Sfântul Sfințit Mucenic Dorotei a fost Episcopul Tirului până în vremea lui Iulian Apostatul. A avut parte de educaţie aleasă încă din tinereţe şi s-a pus în slujba bisericii şi a cunoscut prigoanele împotriva creştinilor încă de pe vremea lui Diocleţian, dar a trăit şi perioada de înflorire şi recunoaştere din vremea Sfinţilor Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama lui, Elena. Sfântul Doroftei lua calea pustiului oridecâte ori un împărat care duşmănea biserica lui Hristos se ridica împotriva crştinilor şi dădea poruncă de prigoană. Cu toate astea el a fost prins de slugile lui Iulian în cetatea Diopolin unde l-au supus la bătăi crunte şi chinuri felurite pentru a îl obliga să aducă jertfă urâţilor idoli. El şi-a dat sufletul în mâinile Domnului pentru că era foarte bătrân şi slăbit şi trecuseră de la naşterea sa pe lume 107 ani. El a fost un scriitor polific, în limbile greacă şi latină, lăsând în urmă scrieri de folos Bisericii, fiind un bărbat desăvârşit în înţelepciunea duhovnicească şi în filosofia cea dinafară. Cea mai cunoscută scriere a lui este “Syntagma greco-latina”.
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Dorotei, Episcopul Tirului
Glasul al 4-leaŞi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Dorotei, Episcopul Tirului
Fecioara astăzi pre Cel mai presus de fiinţă naşte, iar pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.Cu învăţături ortodoxe, sfinţite mucenice, propovăduind, dar dumnezeiesc sfânt pe tine însuţi te-ai adus Făcătorului, întâi în pustnicie cu cuviinţă vieţuind, a doua cu mucenicia tare pătimind; şi după lege ai luat răsplătirea biruinţei de la Hristos Dumnezeu.
La 5 iunie în calendarul ortodox 2020 mai sunt pomeniţi
- Sfinţii Mucenici Marchian, Nicandru, Iperehie, Apolon, Leonid, Arie, Gheorghe, Selneniad, Irineu şi Pamvon;
- Sfântul Mucenic Hristofor;
- Sfântul Mucenic Conon;
- Sfântul Mucenic Marcu din Hios.