Calendar ortodox 2021, 23 august. Sfinţii zilei. Sfântul Mucenic Lup

Calendar ortodox 2021, 23 august. Sfinţii zilei. Sfântul Mucenic Lup

Ultima actualizare:

    Sfântul Mucenic Lupfoto: Doxologia.ro
Sfântul Mucenic Lupfoto: Doxologia.ro

Sfântul Mucenic Lup este prăznuit la data de 23 august în calendarul ortodox. Sfântul Mucenic Lup este între între sfinţii zilei cinstiţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2021, pentru data de 23 august.

Sfântul Mucenic Lup a trăit la cumpăna secolelor al treilea şi al patrulea. El a fost rob şi slujitor credincios al Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. A fost de faţă la moartea martirică a stăpânului său, a înmuiat hainele în sângele sfântului şi a luat inelul de la mâna stăpânului său şi prin harul lui Dumnezeu şi chemând în ajutor prin rugăciune pe sfântul Dimitrie multe minuni a săvârşit în Tesalonic şi în imprejurimi. Printre altele se îndeletnicea şi cu zdrobirea idolilor şi astfel şi-a atras mânia păgânilor care căutau să-l omoare, dar el mereu era ferit în chip minunat de furia lor. Când a sosit vremea, la timpul hotărât de Dumnezeu, el s-a dat pe mâna celor care-i doreau moartea. Pentru că era nebotezat în numele sfintei treimi şi îşi dorea cu ardoare acest lucru în chip minunat, în timp ce era torurat în fel şi chip s-a pornit ploaia peste mucenic, primit în acest fel botezul. La 23 august anul 304 Sfântul Mucenic Lup şi-a câştigat coroana de martir 

Troparul Sfântului Mucenic Lup

 Glasul al 4-lea

Mucenicul Tău, Doamne, Lup, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

La 23 august în calendarul ortodox 2021 mai sunt pomeniţi

  • Sfântul Mucenic Irineu, episcopul Sirmiului;
  • Sfântul Mucenic Irineu, episcopul Lugdunumului (Lyon);
  • Cuviosul Calinic, patriarhul Constantinopolului;
  • Cei 38 de Sfinţi Mucenici din Tracia.


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Femeie care s-a trezit din somn - dimineata - pat FOTO Shutterstock
Design fără titlu (7) png
Karl Bushby jpg
nunta
869877262 1167180182928493 4416722806691607833 n jpg
vlcsnap 2026 11 03 15h52m35s389 jpg
Autospeciala de Politie  Sursa Politia Romana jpg
mugur mihaescu jpg
image
image