Calendar ortodox 2021, 28 mai. Sfinţii zilei. Sfântul Ierarh Nichita Mărturisitorul Episcopul Calcedonului
Sfântul Ierarh Nichita, Mărturisitorul Episcopul Calcedonului este prăznuit la data de 28 mai în calendarul ortodox. Sfântul Ierarh Nichita este între sfinţii zilei pomeniţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2021, pentru data de 28 mai. Dezlegare la pește.
Sfântul Nichita l-a iubit de tânăr pe Hristos şi a renunţat la cele lumeşti pentru a alege viaţa plină de lipsuri, nevoinţe şi ispite a călugăriei. Prin viaţa pe care a dus-o şi nivelul duhovnicesc pe care l-a atins i-a făcut pe oameni să-l urce în scaunul arhieresc al Calcedonului. Ca episcop a fost un stâlp, un far călăuzitor, care lumina biserica lui Hristos. A hrănit pe cei flămânzi s-a milostivit faţă de cei săraci, a îmbrăcat pe cei goi şi a odihnit pe cei străini. A fost tatăl sărmanilor, apărătorul văduvelor şi izbăvitorul năpăstuiţilor. În vremea ereziei iconoclaste s-a luptat pentru dreapta credinţă mărturisind pe Hristos înaintea slujbaşilor lui Leon Armeanul. A mustrat şi lepădat mincinoasele dogme arătând şi sprijinind adevărul. A fost izgonit, a pătimit, a fost defăimat şi chinuit pentru credinţa lui. După mulţi ani şi multe chinuri Sfântul Ierarh Nichita, Mărturisitorul Episcopul Calcedonului a trecut la Domnul, iar Dumnezeu l-a premărit în cer în faţa îngerilor iar pe pământ în faţa oamenilor. Înaintea cinstitelor sale moaşte, Dumnezeu a făcut minuni mari şi vindecări miraculoase pentru ca în el să se slăvească Dumnezeu.
Troparul Sfântului Ierarh Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului
Glasul al 4-lea
Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nichita, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Ierarh Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţa, mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!
Strălucind cu lumina faptelor tale, te-ai făcut moştenitor scaunului celui apostolesc, preacuvioase Nichita şi ca un soare ai luminat turma ta, părinte, umplând pe toţi de dumnezeieştile învăţături. Pentru aceasta strigăm Ţie: Bucură-te înfrumuseţarea Calcedonului.
La 28 mai în calendarul ortodox 2021 mai sunt pomeniţi
- Sfântul Mucenic Eutihie, episcopul din Melitina;
- Sfânta Muceniţă Eliconida;
- Sfinţii Mucenici Crescent, Pavel şi Dioscorid;
- Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos.