Calendar ortodox 2021, 30 mai. Sfinţii zilei. Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorul

Ultima actualizare:

    Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorulfoto: Doxologia.ro
Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorulfoto: Doxologia.ro

Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorul este prăznuit la data de 30 mai în calendarul ortodox. Sfântul Ierarh Nichita este între sfinţii zilei pomeniţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2021, pentru data de 30 mai.

După domnia lui Constantin cel mare şi după descoperirea sfinte şi de viaţă făcătoarei cruci pe care Mântuitorul a fost spânzurat, în tronul Imperiului a ajuns Valens, care fusese muşcat de şarpele ereziei ariene şi acesta a început nu numai să sprijine bierica eretică ci şi să ajute la răpândirea erezie şi întărirea ei. Pentru aceasta a început să persecute pe drept credincioşi, închidea biserici sa le dădea cu forţa arienilor. În pustiul răsăritului trăia precum odinioară sfântul Ilie monahul Isaachie, petrecându-i viaţa la fel ca îngerii. Când a prins de veste despre ceea ce se întâmplă în sânul bisericii şi de prigoana dezlănţuită de arienii sprijiniţi de împărat vine la Constantinopol pentru ca să-i sprijine pe creştini şi să ceară bisericile înapoi. Este capturat, supus la chinuri şi-i profeţeşte împăratului moartea. Acesta moare în lupta cu barbarii şi cuviosul Isaachie este rugat de împăratul Teodosie să rămână la Constantinopol. Unul din nobilii imperiului pe nume Saturnin a zidit un o chilie pentru cuviosul Isaachie dar acelaşi gând a avut şi nobilul Victor. Mulţi au început să se călugărească în jurul cuviosului Isaachie şi s-a întemeiat mănăstire mare. El a lăsat stareţ  după el pe Dalmat de la care îșp trage numele sfântului locaş în ziua de astăzi.

Troparul Sfântului Cuvios Isaachie Mărturisitorul

 Glasul al 4-lea

Întru tine părinte cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Isaachie, duhul tău.

Condacul Sfântului Cuvios Isaachie Mărturisitorul

Ca niște pârgă a firii, ție, săditorul făpturii, lumea Îți aduce, Doamne, pe purtătorii de Dumnezeu mucenici; pentru ale căror rugăciuni, în pace adâncă, Biserica Ta, pentru Născătoarea de Dumnezeu, păzește-o, mult-Milostive.

Ca un credincios plăcut al lui Dumnezeu, aprinzându-te cu râvnă, pentru Biserica lui Hristos, zăbalele lui Valent ai ţinut şi pentru închiderea Bisericii, moartea lui cea pierzătoare prooroceşte mai înainte ai spus, preacuvioase. Pentru aceasta roagă-te pururea pentru noi, cei ce te cinstim, Preafericite Isaachie.

 La 30 mai în calendarul ortodox 2021 mai sunt pomeniţi

  • Sfinta Macrina cea Bătrână şi Sfântul Vasilie;
  • Sfântul Mucenic Natalie;
  • Sfântul Cuvios Varlaam;
  • Sfinţil Mucenici Romano şi Teletie;
  • Sfântul Mucenic Evplu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Joseph Maroon01 jpg, FOTO facebook/Joseph Maroon
image
image
image
image
image
image
index webp
Cristian Popescu Piedone afișând tricoul cu mesajul „Și eu sunt interlop” png
image png
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
Mici pe gratar FOTO Shutterstock jpg
earthworm 686592 1280 jpg
belgium 6497401 1280 jpg
pestera Farcu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net