Calendar ortodox 2021, 4 august. Sfinţii zilei. Sfinții 7 tineri din Efes

Ultima actualizare:

    Sfinții 7 tineri din Efesfoto: Doxologia.ro
Sfinții 7 tineri din Efesfoto: Doxologia.ro

Sfinții 7 tineri din Efes sunt prăznuiţi la data de 4 august în calendarul ortodox. Sfinții 7 tineri din Efes sunt între sfinţii zilei cinstiţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2021, pentru data de 4 august. Zi de post.

În vremea împăratului păgân Deciu era mare prigoană împotriva creştinilor şi mulţi dintre ei fugeau şi se ascundeau, care pe unde puteau, pentru a scăpa de tortură şi moarte. Cei şapte tineri trăiau în Efes  şi a dat porunca pentru aducerea de jertfe, iar sângele animalelor sacrificate uda pământul iar fumul şi mirosul jertfelor umprea aerul. În timpul acesta cei ce refuzau erau vânaţi pretutindeni, unii cădeau la închinarea la idoli, alţii mergeau cântând psalmi în întâmpinarea martiriului suferind felurite morţi. În vrema aia şapte tineri, Maximilian, Iamvlih, Martinian, Ioan, Dionisie, Exacustodian şi Antonin, trăiau ca fraţii uniţi de credinţa şi dragostea pentru Hristos. Ei petreceau împreună în rugăciune prin omorârea trupurilor prin post şi curăţie. Ca să scape de mânia împăratului s-au ascuns într-o peşteră, iar împăratul auzise de ei pentru că toţi erau din familii bune, înstărite care aveau duşmani mulţi iar aceştia au picurat otrava în urechile împăratului. Peştera în care s-au scuns a fost dezvăluită chiar de părinţii lor, care luaţi l-a întrebări s-au dezis de fii lor creştini cerşind mila împărătească. Atunci împăratul a dat ordin să zidească gura peşterii pentru ca tinerii creştini să moară de foame şi de sete, dar unul din soldaţi as scris pe plăcuţe de plumb numele şi povestea tinerilor, şi a pus-o în peşteră înainte să fie astupată de tot. Atunci Dumnezeu i-a adormit pe cei şapte tineri pentru toată vremea cât gura peşterii va sta zidită. Împăratul Deciu a murit, la fel ca mulţi împăraţi păgâni care i-au urmat. În vremea împăraului Teodosie oamenii au început să ia pietre din gura peşterii pentru a construi altceva. Când au străpuns zidul cei şapte tineri s-au trezit de parcă ieri adormiseră. Iamvlih a fost primul care a îndrăznit să iasă şi a mers încotro ştia că este Efesul, dar hainele nu le cunoştea vedea peste tot cruci şi toţi vorbeau deschis fără ascunziş de Hristos şi el nu înţelegea nimic. A scos un bănuţ de argint şi a vrut să cumpere pâine dar negustorul s-a speriat văzând chipul împăratului Deciu pe bănuţ. Întâi au crezut că a găsit o comoară şi l-au prins mai mulţi încecând să afle unde-i aceasta. L-a dus în faţa episcopului. Acesta la descusut şi nimeni nu mai înţelegea nimic, întrucât Iamvlih vorbea de lucruri care pentru cei de acum era istorie veche şi uitată. Au mers cu alai la peşteră şi au găsit tăbliţele de plumb şi mult s-au minunat iar vestea a ajuns la împăratul Teodosie care a venit la Efes şi s-a închinat sfinţilor. Multe au vorbit dar în timp ce vorbeau sfinţii au adormit uşor din nou de data asta pentru totdeauna. Împăratul a vrut să le fac racle şi biserică dar ei i s-au arătat în vedenie şi i-au cerut să-i lase aşa cum îi găsise.  Istoricii care povestesc acest fapt sunt în dezacord doar în numărul anilor care au dormit cei şapte tineri, întrucât unora le ies calculele 17 altora 172 sau chiar şi 175.

Troparul Sfinţilor şapte tineri din Efes

 Glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfinţilor 7 tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan şi Constantin

 Glasul al 4-lea

Cel ce Te-ai înălţat pre Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pre binecredincioşii creştini, dăruindu-le lor biruinţă asupra celor potrivnici, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă. 

Cel Ce ai minunat pe pământ pe sfinţii Tăi, mai înainte de înfricoşătoarea şi a doua Ta venire, prin preaslăvită scularea celor şapte tineri, Hristoase, descoperind învierea ce va să fie, ai arătat celor ce nu credeau în ea, îmbrăcămintea şi trupurile lor nestricate. Iar pe împăratul l-ai înduplecat a grăi: cu adevărat este învierea morţilor.

La 4 august în calendarul ortodox 2021 mai sunt pomeniţi

  • Aducerea moaştelor Cuvioasei Muceniţă Evdochia;
  • Sfântul Mucenic Tatuil;
  • Sfântul Sfintitului Mucenic Cosma Etolianul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate în buline și William, GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
televizor istock jpg
ninsoare jpeg
timisu de sus png
poza mare pestera jpg
pantofi dunare budapesta captura video jpg
shutterstock 2087054215 jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
edgardo mortara jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net