Calendar ortodox 2022, 8 decembrie. Sfântul Cuvios Patapie

Sfântul Cuvios Patapie este prăznuit la data de 8 decembrie în Calendarul ortodox. Sfântul Cuvios Patapie este între sfinții zilei, cinstiți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 8 decembrie. Zi de post.

Sfântul Cuvios Patapie (foto: doxologia.ro)
Sfântul Cuvios Patapie (foto: doxologia.ro)

Calendar ortodox 2022, 8 decembrie. Sfântul Cuvios Patapie

Sfântul Patapie s-a născut în vechea cetate egiptean Teba, pe țărmul Nilului din părinți creștini, și a fost crescut în dreaptă credință și cu frică de Dumnezeu. Când a împlinit vârsta maturității a realizat deșertăciunea celor lumești a luat binecuvântare de la părinți, a lăsat casa și prietenii și s-a retras în pustia Egiptului unde se nevoia cu rugăciunea și postul. Numai că înțelepciunea și harul lui a început să se răspândească și tot mai mulți oameni veneau la el tulburându-i viețuirea. A lăsat pustia Egiptului și a mers la Constantinopol unde nimeni nu-l cunoștea și și-a făcut o colibă lângă zidul cetății unde viețuia ca în pustie. Doar el și Dumnezeu la care ajungea rugăciunea inimii. 

Deși el dorea să stea ascuns ca nimeni să nu-l cunoască Dumnezeu a rânduit altfel. Așa cum lumina nu poate sta acoperită în întuneric, nici Cuviosul Patapie nu a putut ține ascuns harul său. A ajuns la ușa colibei lui un tânăr orb care se ruga de el să-i fie mijlocitor la Dumnezeu și să-i redea vederea. El s-a minunat și l-a întrebat de ce a ajuns tocmai la ușa lui, pentru că el nu se considera vrednic de o așa putere. 

Dar tânărul striga și se jeluia cu lacrimi și cuvinte smerite că el a primit semn că aici va găsi vindecarea pe care o dorea atât de mult ca o adevărată slugă a lui Hristos. Cuviosul a fost uimit de credința tânărului și de încredințarea așa i-a împlinit voia și a zis: "În numele lui Iisus Hristos, care dă orbilor vedere și morților viață, vezi!". Iar din clipa aceea, tânărul, pe care toată cetatea îl știa orb din naștere a văzut și a început să aducă slavă lui Dumnezeu. Lumea a aflat de minunea săvârșită de Cuviosul și au început să vină la el și să se roage împreună cu el.

De atunci pe mulți a vindecat, mulți demoni a speriat și necazurile multora le-a îndepărtat. Multe minuni a făcut Cuviosul Patapie și a trecut la Domnul când i-a venit vremea și a fost îngropat cu cinste întru slava lui Iisus Hristos Dumnezeul nostru.

Troparul Sfântului Cuvios Patapie 

Glasul al 8-lea

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Patapie, duhul tău.

Condacul Sfântului Cuvios Patapie 

Glasul al 3-lea 

Fecioara astăzi pre Cel mai presus de ființă naște, iar pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.

Biserica ta, sfinte, aflând-o popoarele locaș de sănătate duhovnicească, cu osârdie venind la ea cer ca să ia vindecare de greșeli cu rugăciunile tale; că te-ai arătat ocrotitor tuturor celor ce sunt în nevoi, Sfinte Părinte Patapie, Preacuvioase.

La 8 decembrie în calendarul ortodox 2022 mai sunt pomeniți

  • Sfinții Apostoli din cel 70: Sosten, Apolo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar și Onisifor;
  •  Cuviosul Parintele Sofronie, episcopul Ciprului;
image
image
image
image
image
image
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net