Calendar ortodox 2023, 1 august. Sfinții zilei. Scoaterea Sfintei Cruci
Scoaterea Sfintei Cruci este prăznuită la data de 1 august în calendarul ortodox. Scoaterea Sfintei Cruci este între sărbătorile zile cinstite de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2023, pentru data de 1 august. Zi de post.
Calendar ortodox 2023, 1 august. Sfinții zilei. Scoaterea Sfintei Cruci
Prăznuirea sfintei cruci în această zi a fost hotărâtă în vremea împăratul bizantin Manuel și împăratul Rusiei Andrei Gheorghievici, de către Constantin mitropolitul Kievului și Nestor, episcopul Rostovului.
Împăratul Bizanțului a avut război cu turcii iar împăratul Rusiei a avut război cu bulgarii, popor necredincios și amândoi au ieșit victorioși în aceeași zi. Andrei Gheorghievici, când pleca la război punea în fruntea armatei o icoană a Maicii Domnului și o cruce purtată de doi preoți, iar întreaga armată mergea cu îndrăzneală împotriva potrivnicilor.
Împăratul Manuel după ce s-a întors victorios a văzut icoana Maicii Domnului și Crucea strălucind, când cei doi împărați și-au adresat scrisori, împreună au stabilit ca preoții să scoată crucea din Sfântul altar ca tot poporul să i se închine și să-l preaslăvească pe Domnul Hristos care a fost răstignit pe cruce. În aceeași zi s-a făcut și sfințirea apelor și de atunci se merge cu crucea la pârâie, la fântâni și la izvoare.
Se cuvine să prăznuim cu bucurie și cucernicie, să facem milostenie către cei săraci, să ne depărtăm de faptele cele rele și să luăm aminte la frica de Dumnezeu.
Tropar la Praznicul Scoaterii Sfintei Cruci
Glasul 1
Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta. Biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.
Condac la Praznicul Scoaterii Sfintei Cruci
Glasul al 4-lea
Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruiește-i, Hristoase Dumnezeule; veselește cu puterea Ta pe cei binecredincioși, dăruindu-le biruință asupra celui protivnic, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruință.
La 1 august în calendarul ortodox 2023 mai sunt pomeniți
- Sfinții șapte Mucenici Macabei: Avim, Antonie, Gurie, Eleazar, Evsevona, Ahim și Marcel, a mamei lor, Solomoni, și a dascalului lor, Eleazar;
- Sfinții nouă Mucenici care au marturisit în Perga Pamfiliei: Leontie, Attu, Alexandru, Chindeu, Mnisiteu, Chiriac, Mineu, Catun și Evcleu;
- Sfântul Papa cel Tânar;
- Sfântul Mucenic Eleazar;
- Sfântul Mucenic Chiriac;
- Sfântul Mucenic Teodor;
- Sfântul Mucenic Polieuct;
- Sfinții Mucenici Mini și Mineu.