Calendar ortodox 2023, noiembrie. Sărbători religioase, sfinți, posturi

Sărbătorile religioase și posturile din Calendarul ortodox 2023 sunt foarte importante pentru toți credincioșii creștin ortodocși, așa că trebuie să fie la curent cu ele. Click! îți spune care sunt sărbătorile religioase și zilele de post din luna noiembrie, conform Calendarului ortodox 2023, ca să te poți pregăti pentru ele. Luna noiembrie are trei sărbători religioase importante: Soborul Sf. Arhangheli și Gavril și al tuturor cereștilor puteri, Odovania sau Intrarea Maicii Domnului în biserică și Sf. Andrei apostolul românilor. 

Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat. Icoană de Sorin Vintzeanu
Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat. Icoană de Sorin Vintzeanu

Sărbătorile religioase din Calendarul ortodox 2023, luna noiembrie

Iată care sunt cele mai mari sărbători religioase din Calendarul ortodox 2023, luna noiembrie, dar și care sunt semnificațiile și obiceiurile care le însoțesc.

Soborul Sf. Arhangheli și Gavril și al tuturor cereștilor puteri. Data: 8 noiembrie 2023

La început a făcut Dumnezeu cerurile și pământul. Prin asta se înțelege că i-a făcut și pe îngeri, creații netrupești, care nu au sex, nu se căsătoresc, nu se înmulțesc și nici nu mor. Conform lui Dionisie Aeropagitul există 9 cete de îngeri grupate câte trei:  începătorii, arhanghelii și îngerii – care stau cel mai aproape de oameni, serafimii heruvimii și tronurile care stau cel mai aproape de Dumnezeu, iar la mijloc stau domniile, puterile și stăpânii.

Îngerii comunică prin cuvinte ci își transmit unii altora gândurile, însă pentru a își îndeplini misiunea de mesageri ai lui Dumnezeu, pentru care au fost creați ei pot se pot arăta cu înfățișare omenească, pot vorbi oamenilor, pot purta haine sau aripi. 

Sfinții Arhangheli și Mihail și Gavril, alături de Rafael sunt singurii îngeri pomeniții după nume, primii doi fiind pomeniți și în Evanghelie.

Începe Postul Nașterii Domnului sau Postul Crăciunului. Data 15 noiembrie 2023

Postul Crăciunului este al doilea post ca lungime din an dar este mult mai ușor. Deși ține 40 de zile, aproape cât postul Paștelui, sunt destul de dese dezlegările la pește. În ziua de ajun se mănâncă numai seara și doar grâu fiert cu miere, covrigi, turte de făină și fructe sau semințe.

Intrarea Maicii Domnului în biserică. Data: 21 noiembrie 2023

Această sărbătoare este una din cele cinci mari sărbători închinate Maicii Domnului, cea care este mai mărită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii. Astăzi e mai greu de înțeles semnificația acestei sărbători, dar în acele vremuri o familie fără copii era vrednică de dispreț. Cei doi soți erau considerați mult prea păcătoși înaintea lui Dumnezeu pentru a fi binecuvântați cu urmași. 

De aceea sfinții Ioachim și Ana au îndurat multe umilințe până au reușit să o nască pe Maria. Cei doi trecuseră de ceva timp de vârsta fecundității și renunțaseră la ideea de a fi părinți,  de aceea însăși venirea pe lume a Mariei este considerată o minune. 

De asemene faptul că au dăruit-o templului și nu au păstrat-o pentru ca să aibă grijă de bătrânețile lor pare și mai greu de înțeles. Sfânta Fecioară Maria a fost educată la Templu de preoți și fecioarele care slujeau lui Dumnezeu. Aici a învățat să toarcă lâna și inul, a țesut mătase pentru veșminte și multe altele. Se spune că și cămașa de in fără cusături pe care a purtat-o Mântuitorul, și pe care soldații romani care l-au răstignit au jucat-o la zaruri, de mâna ei a fost țesută.

Sfânta Fecioară Maria împărțea hrana pe care o primea săracilor și în timp ce-și spunea rugăciunile în Sfânta Sfintelor, cel mai sacru loc din Templu, venea un înger și o hrănea cu hrană cerească. 

Fecioara a petrecut 12 ani în Templu, după care preoții, îndemnați de duhul sfânt, au logodit-o cu dreptul Iosif , pentru a o păzi în casa sa din Nazaret, până la plinirea vremii și nașterea lui Iisus Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre. 

Sfântul Apostol Andrei. Data: 30 noiembrie 2023

Sf. Apostol Andrei a fost fratele mai mare al lui sfântul Petru și a fost primul chemat la apostolat de Iisus Hristos. Cei doi frați erau pescari pe marea Galileii. Înainte de a fi apostol al lui Hristos, Sf Andrei era discipol al sfântului Ioan Botezătorul, a fost martor la botezul Domnului și a auzit cu urechile lui vorbele “iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. După Cincizecime, Sf Andrei și-a început apostolatul și a ajuns până pe teritoriu României de astăzi. I se mai spune și Apostolul lupilor, deoarece dacii se considerau pe ei lupi, aveau ca simbol lupul, și se spune că după ce a căzut Sarmisegetuza căpetenia lupilor s-ar fi retras și ar fi păzit pe Apostolul Andrei în Dobrogea, la peștera în care s-a adăpostit.

Sfinți cu cruce neagră în luna noiembrie, în Calendarul ortodox 2023

  • 11 noiembrie Sfântul Mina
  • 12 noiembrie Sfântul Atanasie Todoran
  • 15 noiembrie Sfântul Paisie de la Neamț
  • 20 noiembrie Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul
  • 23 noiembrie Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea
  • 25 noiembrie Sfânta Muceniță Ecaterina

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net