Când se va putea renunţa la masca de protecție? Anunţul făcut de Valeriu Gheorghiţă
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, a explicat că oamenii vor putea renunţa la masca de protecţie în momentul în care se va ajunge la un grad ridicat de imunziare colectivă şi atunci când oamenii de ştiinţă vor constata că nu circulă tulpini are virusului care să nu fie acoperite de vaccin.
„În momentul în care vom ajunge la acel prag de imunizare colectivă şi în momentul în care nu constatăm emergenţa unor tulpini care nu sunt acoperite de vaccin, cu siguranţă la acel moment se poate renunţa şi la utilizarea măştilor de protecţie, însă a vreau să menţionez că prin folosirea corectă a măştilor de protecţie ne ferim de foarte multe alte infecţii cu transmitere respiratorie şi nu doar de infecţia cu SARS-CoV-2”, a explicat Valeriu Gheorghiţă în cadrul unei emsiuni, duminică seară, 21 februarie, la Antena 3.
Medicul a mai specificat că datele centralizate atât în România, cât şi din alte ţări în care au demarat campanii de vaccinare, arată „o eficienţă a vaccinului în viaţa de zi cu zi”.
Gheorghiță a mai precizat că, la nivel naţional, s-a observat o reducere a incidenţei bolii la persoanele vaccinate în prima etapă, la cele din centrele sociale, iar datele centralizate de medicii de la Iaşi care îngrijesc pacienţi dializaţi relevă o scădere cu 90% a incidenţei cazurilor la această categorie de bolnavi,.