«Canibalul» de sub pod va sta la puşcărie 15 ani

Ultima actualizare:

    Adolescentul criminal venea foarte des la oamenii fără adăpost de sub un pod dezafectat din Sfântu Gheorghe
Adolescentul criminal venea foarte des la oamenii fără adăpost de sub un pod dezafectat din Sfântu Gheorghe

O crimă cu elemente demne de un film de groază şoca pe toată lumea la sfârşitul anului trecut. Un adolescent de 16 ani a omorât un bărbat de 21 ani, iar apoi i-a mâncat o parte din mandibulă! Instanţa a decis recent ca tânărul să stea în închisoare 15 ani.

Adolescentul în vârstă de 16 ani din Sfântu Gheorghe, acuzat de uciderea unei persoane şi profanarea cadavrului, a primit o pedeapsă grea, în primă instanţă, de la judecătorii Tribunalului Covasna, conform Agerpres. Potrivit sentinţei, instanţa a dispus ca tânărul, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Codlea, să fie internat într-un centru de detenţie pe o perioadă de 15 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi profanarea de cadavre. În plus, el este obligat şi la plata unor despăgubiri materiale şi morale faţă de rudele victimei, în valoare de peste 20.000 de lei.

Crima s-a petrecut în luna noiembrie 2017, iar ancheta desfăşurată de procurori a scos la iveală detalii şocante: adolescentul ar fi mâncat bucăţi din corpul victimei.

Potrivit procurorilor, tânărul ar fi recunoscut că este consumator de substanţe volatile, respectiv prenandez, de la vârsta de 7 ani, precum şi faptul că ar fi lovit victima cu un bolovan, spărgându-i capul, i-ar fi decupat faţa cu un ciob de sticlă şi ar fi mâncat o bucată din mandibula acestuia. Cercetările au mai relevat că tânărul, care fusese încredinţat spre creştere bunicii, ar fi fost văzut în mod frecvent în anturajul unor persoane fără adăpost, care trăiau sub un pod dezafectat peste râul Olt, aflat la intrarea în municipiul Sfântu Gheorghe, unde s-a şi petrecut crima. Victima, în vârstă de 21 de ani, era din localitatea Hetea şi vagabonda prin Sfântu Gheorghe. 


    Aici a avut loc oribila crimă
Aici a avut loc oribila crimă

“În ziua crimei, cei doi au cumpărat foarte mult alcool,  5 litri de vodcă, şi alte cinci PET-uri de bere, de doi litri. Au început să consume pe stradă şi au fost amendaţi de jandarmi, după care s-au dus sub pod şi au băut în continuare. Criminalul a povestit că au avut şi 10 – 15 sticle de prenadez şi s-au drogat. A început ca o joacă şi au continuat să se strângă de gât. Nemaiavând putere, a luat o piatră, spune el, de o jumătate de kilogram, şi i-a dat în cap. Ne-a mai spus că a băut sânge, cu palmele căuş. După care a dus acasă bucata de mandibulă”, a povestit la vremea respectivă procurorul de caz, citat de covasnamedia.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
moneda jpeg
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net