Caniculă în sudul şi estul ţării, urmată de ploi şi vijelii în aproape toată ţara
Meteorologii anunță temperaturi de până la 40 de grade şi disconfort termic, joi, în Bucureşti şi 21 de judeţe din sud şi est. După-amiază, însă, şi până vineri noapte, vor fi ploi, vijelii, descărcări electrice şi, izolat, căderi de grindină, mai întâi în centru şi nord-est, apoi în aproape toată ţara.
Bucureştiul şi judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa şi Ilfov rămân joi sub avertizare cod portocaliu de caniculă, temperaturile maxime vor ajunge la 38-39 de grade şi, izolat, la 40 de grade, iar pe arii extinse, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, trasmite Mediafax.
În Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei, precum şi în partea continentală a Dobrogei, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Joi sunt sub avertizare cod galben judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Vrancea, Bacău şi Vaslui.
Vremea se va schimba, vor fi intervale de instabilitate atmosferică începând de joi după-amiază, mai întâi în centru, în nord-estul ţării şi în zonele de deal şi de munte, potrivit unei noi avertizări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Vineri, aria de instabilitate va cuprinde majoritatea regiunilor, dar îndeosebi pe cele sudice, estice şi centrale. Vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel încât, pe arii restrânse, cantităţile de apă vor depăşi 20 de litri pe metru pătrat, iar izolat, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, peste 30-35 de litri pe metru pătrat şi vor fi condiţii de grindină.
În regiunile sudice, vineri, vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară la amiază, iar indicele temperatură-umezeală va mai depăşi pragul critic de 80 de unităţi.