Carmen Iohannis, chemată din nou la Parchetul General. Are legătură cu casele din Sibiu

Ultima actualizare:

    Ținutele Primei Doamne a României au fost apreciate în presa internaționalăFoto Getty Images
Ținutele Primei Doamne a României au fost apreciate în presa internaționalăFoto Getty Images

Soţia preşedintelui Iohannis a mai fost citată la Parchetul General în urmă cu o săptămână însă prima doamnă le-a transmis procurorilor că nu se poate prezenta la audieri, pe motiv că efectuează o vizită alături de șeful statului în Marea Britanie.

Dosarul în cauză a fost deschis de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) ca urmare a unei plângeri depuse Lumea Justiţiei împotriva notarului din Sibiu, Radu Gabriel Bucşă, şi a soţilor Carmen şi Klaus Iohannis.   

Sesizarea a fost depusă în legătură cu manoperele prin care cuplul prezidenţial a intrat, începând cu 1999, în posesia a două imobile în centrul Sibiului. Imobilele aparţineau statului român şi erau administrate de Primăria Sibiului, care a fost condusă în perioada iulie 2000 – noiembrie 2014 de Klaus Iohannis.    De pe urma exploatării unui imobil, soţii Iohannis au obţinut 320.000 euro, până când instanţele braşovene le-au anulat atât actul de vânzare-cumpărare declarându-i cumpărători care nu pot invocă buna-credinţă, precum şi actele de moştenire care au stat la baza preluării imobilului din patrimoniul statului. În noiembrie 2015, Curtea de Apel Braşov a decis definitiv anularea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu deţinut de Klaus şi Carmen Iohannis. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
supermarket jpeg
Albena-Bulgaria, raiul familiilor cu copii Foto Iri Travel
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
carte pixabay jpg
meteo   termometru jpg
Românul care a luptat pentru unguri la revoluția din 1848  A obținut autonomia pentru ortodocșii rom jpg
tramvai jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net