Cât de mult l-a schimbat puşcăria pe Dinel Staicu!

Ultima actualizare:

    Dinel Staicu arată ca un om al străzii după 8 ani petrecuţi după gratii
Dinel Staicu arată ca un om al străzii după 8 ani petrecuţi după gratii

Nu-i floare la ureche să stai închis ani de zile. Unii politicieni sau oameni de afaceri au reuşit să facă faţă regimului de detenţie, dar cei mai mulţi au fost puşi la pământ de condiţiile grele de dincolo de gratii. Dinel Staicu, fostul patron al Universităţii Craiova, face parte din a doua categorie.

Dinel Staicu e în sfârşit un om liber, după ce a stat aproape 8 ani după gratii. Tribunalul din Ilfov a decis luni eliberarea de îndată a omului de afaceri după ce a respins ca nefondată contestaţia procurorilor DNA, scrie sport.ro. Fostul preşedinte al SIF Oltenia, Dinel Staicu, a fost condamnat definitiv la 12 ani de închisoare pentru fraudarea Transgaz Mediaş, pentru devalizarea Băncii Internaţionale a Religiilor şi pentru mituirea a trei judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti. Dinel Staicu a fost arestat prima dată în anul 2011 în dosarul fraudării Băncii Religiilor. Un an mai târziu a fost condamnat la 7 ani de închisoare, însă ulterior pedeapsa a fost anulată de trei judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti. Judecătoarele care l-au eliberat pe Dinel Staicu în anul 2012 ar fi primit mită 600.000 de euro. Preşedintele SIF Oltenia s-a ales astfel cu un nou dosar penal, iar în septembrie 2014 a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Dinel Staicu s-a mai făcut cunoscut şi pentru construcţia şi amenajarea Muzeului Comunismului de la Scorniceşti şi a Palatului Republicii Socialiste de la Podari. A fost proprietarul echipei de fotbal FC Universitatea Craiova, vândută în 2004 lui Adrian Mititelu, pentru 5 milioane de euro. În 2011, şi-a schimbat numele de familie, din Staicu în Nuţu, şi a vrut să plece din ţară, dar totul a fost în zadar şi în final a ajuns la Penitenciarul Rahova, unde a stat 8 ani. Obişnuit cu un trai de boier local, Dinel a suferit mult după gratii şi acest lucru se vede pe chipul lui îmbătrânit şi ridat.

Cea mai şocantă transformare: Decebal Traian Remeş. El a făcut doar un an de închisoare
Cea mai şocantă transformare: Decebal Traian Remeş. El a făcut doar un an de închisoare

Dinel nu e sigurul care a fost “lovit” de traiul greu din puşcărie. Cel mai şocant caz a fost al lui Decebal Traian Remeş, care arăta precum Moş Crăciun când a fost eliberat. Fostul ministru al agriculturii, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul ”Caltaboşul”, a fost eliberat din Penitenciarul Baia Mare pe 10 februarie 2014, după un an de detenţie. Era de nerecunoscut: complet încărunţit, cu o barbă mare şi neîngrijită. Avea 64 de ani şi părea un alt om.

Ioan Avram Mureşan a slăbit vizibil după 4 ani de puşcărie
Ioan Avram Mureşan a slăbit vizibil după 4 ani de puşcărie

În acelaşi dosar a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare şi Ioan Avram Mureşan, tot fost ministru al agriculturii. În plus, Mureşan a mai primit o pedeapsă de 7 ani închisoare în alt dosar de corupţie. Mureşan a stat după gratii din 14 februarie 2012 până pe 18 septembrie 2012, când a fost eliberat pentru 24 de ore pentru a participa la priveghiul şi la înmormântarea fiului său, Dan Mureşan, decedat în Kenya în urma unui infarct. Apoi, s-a întors la puşcărie şi a fost eliberat abia pe 15 iulie 2016.

Adrian Năstase şi-a lăsat barbă şi s-a mai tras la faţă după 500 de zile de arest
Adrian Năstase şi-a lăsat barbă şi s-a mai tras la faţă după 500 de zile de arest

În 2014 ieşea din închisoare şi fostul premier Adrian Năstase, după două condamnări şi 500 de zile petrecute în celulă. A muncit ca să scape mai repede şi asta s-a văzut pe chipul lui. A ieşit mai alb, mai slab şi puţin îngrijit decât eram noi obişnuiţi să-l vedem. Barba sură şi-a păstrat-o şi după puşcărie. Fostul premier a fost condamnat în dosarul Zambaccian la patru ani în detenţie (6 ianuarie 2014) şi doi ani închisoare în dosarul ”Trofeul calităţii” (2012). Disperat că ajunge după gratii, pe 19 octombrie 2012, când a primit prima sentinţă, Adrian Năstase a avut o tentativă de sinucidere.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
centrala jpeg
churches lalibela  jpg
manastirea Ghighiu  jpeg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
stat bloc romania jpg
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
vant puternic distrugeri jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net