Cât vor plăti locuitorii din sectorul 2 pentru ridicarea gunoiului menajer. Decizia autorităților locale

Ultima actualizare:

    Cetățenii care nu vor recicla gunoiul vor plăti mai mult
Cetățenii care nu vor recicla gunoiul vor plăti mai mult

Locuitorii din sectorul 2 vor plăti pentru ridicarea gunoiului menajer, inclusiv pentru deșeurile colectate selectiv. Decizia a fost luată de către consilierii locali, care au votat pentru taxare. Totodată, s-a introdus o taxă lunară pe persoană, ce se va păti până la finalul anului. De la 1 ianuarie 2022, însă, cetățenii vor putea încheia un contract de salubritate direct cu Supercom.

Astfel, pentru o pubelă de 120 de litri de deșeuri reziduale, care nu conține deșeuri ce pot fi reciclate, se va plăti 8,24 lei, iar pentru una de 240 de litri, 16,47 lei.

O tonă de deșeuri reciclate costă 99 de bani, tariful fiind subvenționat de primărie. În schimb, în cazul gunoiului colectat laolaltă, fără separarea celor reciclabile, tariful este de 10,21 lei pe pubela de 120 litri și 20,43, pentru pubela de 240 litri.

Totodată, locuitorii sectorului 2 vor plăti și o taxă de 10 lei, de persoană, pentru gestionarea deșeurilor. Banii se vor achita către primărie.

Taxa va fi colectată doar până la finele acestui an. De la 1 ianuarie 2022, aceștia vor semna contracte direct cu Supercom, pe o sumă stabilită de compania de salubritate.

Tarifele la gunoi pentru utilizatorii casnici, din sectorul 2

Potrivit noilor tarife, cine alege să recicleze gunoiul produs va plăti mai puțin, în comparație cu locatarii care vor arunca amestecat.

  • 437,23 lei/tonă , fără TVA, pentru colectarea separată, transport şi depozitare a deşeurilor reziduale;
  • 795,63 lei/tonă, fără TVA, pentru colectarea separată, transport, sortare și depozitarea deşeurilor din ambalaje reciclabile;
  • 576,64 lei/tonă, fără TVA, pentru colectare, transport și depozitare a deşeuri menajere municipale în amestec, depuse necorespunzător de utilizatori.

Tariful pentru spălarea străziilor a scăzut de 23 de ori

Spălarea străzilor din sectorul 2 nu va mai fi la fel de scumpă! Primarul sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunțat că taxa a scăzut de 23 de ori, de la 2,98 lei/mp, la 0,13 lei/mp.


    Străzile din sectorul 2 vor fi spălate mai des, după ce tariful a scăzut
Străzile din sectorul 2 vor fi spălate mai des, după ce tariful a scăzut

”Măturatul nu este suficient. Doar plimbă praful dintr-o parte în alta. Avem nevoie să spălăm frecvent, programat și la un preț sustenabil. Cu o scădere de 23 de ori, o negociere bună, aș zice, ne putem permite să spălăm străzile sectorului suficient de des încât să scoatem praful din sector”, a precizat edilul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
varza murata 505587 webp
bunt erleuchtet chinas jpg
image png
Warren Buffett FOTO Profimedia jpg
turcia jpg
casa jpg
trafic inchis A1 vant jpg
pietrele vii din Romania  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net