Cătălin Ilnițchi, la 3 luni după Colectiv: «Viața mea s-a schimbat»
Sâmbătă, 30 ianuarie, sute de oameni au rememorat victimele care și-au pierdut viața în tragicul incendiu produs în Colectiv. Cei mai norocoși, care au reușit să scape cu viață, poartă cu ei experiența sfâșietoare în permanență. Amintirile îi urmăresc și indiferent ce ar face, nu pot uita ziua fatidică de 30 octombrie.
Cătălin Ilnițchi se afla în club în seara cu pricina. A suferit arsuri grave și a stat o lună în comă, timp în care a fost transferat din spitalele din România în Israel. La trei luni de la producerea incendiului, tânărul își amintește cu tristețe noaptea care i-a schimbat viața.
„Cele trei luni de zile au fost destul de dificile, pentru că am fost o lună în comă, iar apoi am fost transferat în Israel. După ce m-am întors în țară, evoluția mea și-a urmat cursul firesc, conform așteptărilor medicilor. La întoarcerea în țară a început alergătura către diverse instituții ale statului, pentru a-mi putea obține un concediu medical, pentru a putea să încep un program de recuperare. Viața mea s-a schimbat și imaginile din noaptea aceea pe care, însă, le am în cap nu o să se șteargă prea ușor”, a mărturisit el, pentru România TV.
Cătălin încearcă din răsputeri să uite, dar în zadar. Imaginile sunt clare în mintea lui. „Eu acum încerc să îmi văd de recuperarea mea și încerc să mă gândesc cât mai puțin la momentul acela. Din momentul în care m-am trezit din coma indusă, a fost la fel de limpede ca și acum. Eu din momentul în care m-am trezit mi-am adus aminte ce s-a întâmplat, dar să speculez pe marginea... ce s-a întâmplat în mod oficial, ce au descoperit anchetatorii, asta nu pot să o fac. Eu când am ajuns la club pentru a face fotografii, totul era deja montat, nu știu cine ar fi montat”, a mai explicat tânărul.