Câți bani plătește statul pentru deplasările lui Emil Constantinescu

Ultima actualizare:

    Emil Constantinescu cheltuie anual 15.000 de lei pe simpozioane
Emil Constantinescu cheltuie anual 15.000 de lei pe simpozioane

A fost președintele statului, dar apoi a revenit la catedră. Guvernanții spun că de-a lungul vremii, acesta a adus beneficii învățământului românesc și tocmai de aceea, anual, i se dă o ”bursă”. Nu mai puțin de 15.000 de lei, bani cu care pleacă la simpozioane în străinătate.

Guvernul Grindeanu i-a acordat, în ședința de miercuri, un ”sprijin financiar domnului prof.dr. Emil Constantinescu, Preşedintele României în perioada 1996-2000, din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru activitatea internaţională pe care o desfăşoară în beneficiul învăţământului superior românesc”.

Vorbim despre o sumă mare care se duce pe deplasări.

”Emil Constantinescu participă la 9-10 conferinţe şi simpozioane pe an „cu scopul de a promova învăţământul superior românesc“, după cum a explicat pentru „Adevărul“ purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu.

Astfel, Ministerul Educaţiei îi decontează lui Emil Constantinescu aceste deplasări, a căror valoare însumează între 13.000 şi 15.000 de lei anual.

Sprijin financiar încă de pe vremea lui Ponta

Guvernul României îi oferă sprijin financiar fostului șef al statului încă din 2013, din timpul guvernării Ponta, iar Guvernul Grindeanu n-a făcut altceva decât să prelungească „bursa“ pe care Ministerul Educaţiei i-a oferit-o în ultimii patru ani fostului preşedinte al României.

Parlamentarii vor să-i înființeze și un institut

În plus, Parlamentul pregăteşte proiectul de lege privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru cultura si Civilizaţia Levantului, propus de Emil Constantinescu şi promovat de Călin Popescu Tăriceanu.

Acesta a fost aprobat, luni, în Plenul Senatului, cu 97 de voturi pentru, 12 împotrivă și o abţinere. Inițiativa legislativă a fost intens criticată de senatorul USR Vlad Alexandrescu, care a spus în timpul dezbaterii proiectului în comisie, că înfiinţarea unui institut în subordinea Senatului ar putea crea "încă o sinecură în România" .

Camera Deputaților este însă for decizional în acest caz.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net