Cauţi locuri de muncă în Anglia
Înainte să cauţi locuri de muncă în Anglia, trebuie să fii sigur că stăpâneşti foarte bine limba engleză. Foarte mulţi angajatori sunt în căutare de personal în domeniile: construcţii, agricultură, medicină, inginerie şi IT.
Potrivit Dailymail, firmele din Marea Britanie au plasat peste 8000 de anunţuri publicitare în Romania pentru job-uri precum taximetrişti, asistente medicale şi chiar doctori. Cu toate că în multe dintre anunţuri se spune că este primordial să cunoşti bine limba engleză, există şi angajatori care nu-ţi cer să stăpâneşti la perfecţie limba lui Shakespeare. De exemplu, cluburile de noapte caută dansatoare de striptease şi oferă între 4000 şi 8000 de lire pe săptămână.
Cele mai multe job-uri asigură un salariu de minimum 7 lire pe oră, o sumă de şapte ori mai mare decât salariul minim pe oră în România. Agenţiile de recrutare organizează târguri de locuri de muncă, în fiecare lună, în mai multe oraşe din ţară, pentru a atrage cât mai mulţi doritori de locuri de muncă în Anglia.
Găseşte locuri de muncă în Anglia, urmărind 4 paşi simpli
1. Fie că eşti student, absolvent, cu experienţă sau fără, este important să găseşti un domeniu pe care eşti sigur că îl cunoşti foarte bine sau pe care consideri că îl poţi invăţa într-un timp scurt. Cunoaște-ți punctele forte, potențialul și abilitățile personale.
2. Următorul pas este să îţi pregăteşti un C.V, în limba engleză. E foarte important să te asiguri că C.V-ul tău nu conţine greşeli de scriere. Redactează o scrisoare de intenţie pentru fiecare angajator în parte. Se găsesc foarte uşor locuri de muncă în Anglia. Nu ştii de unde sare iepurele.
3. Cel mai important pas este să ştii cui trebuie să te adresezi. Fii optimist, dar nu visa cu ochii deschişi. Nu toate anunţurile de pe internet sunt reale. Feriţi-vă de acelea în care salariile sunt suspect de mari. Desigur, te poate lovi norocul să găseşti un job foarte bine plătit, chiar şi fără experinţă.
4. Alege-ţi cu atenţie angajatorul şi verifică informaţiile despre companie înainte de a participa la interviu. Nu te prezenta în faţa potenţialului viitor angajator până nu cunoşti toate serviciile pe care le oferă. Arată-te interesat de proiectele lor. Există mulţi români care au găsit locuri de muncă în Anglia şi au fost respinşi din cauză că nu cunoşteau mai nimic despre compania la care s-au prezentat.
Există multe site-uri unde poţi găsi anunţuri de angajare. Unul dintre ele este www.anuntul.co.uk/oferte-de-munca/.
Poveşti de succes cu români care au găsit locuri de muncă în Anglia
Potrivit digi24.ro, 160.000 de români muncesc deja în Marea Britanie. Lucrează în hoteluri, fac taximetrie, sunt contabili sau medici.
Ana are 21 de ani şi lucrează într-un hotel de trei stele din Londra. A plecat împreună cu familia, imediat după ce a terminat liceul, în speranţa că va ajunge să aibă un trai mai bun.
„Sunt la o şcoală care este în legătură cu hotelul pentru a-mi obţine actele şi e mai mult part-time. Adică vin ei la mine la hotel. Şi mă descurc, e OK. Faţă de România, este mult mai bine”, spune Ana, care a căutat mult timp locuri de muncă în Anglia. Într-un final, a reuşit.
În acest hotel lucrează încă 13 români. Fiecare câştigă sub 1.500 de lire pe lună, dar chiar şi aşa, trăiesc mai bine decât în ţară.
„În România nu puteam să îmi fac un leasing pentru o maşină, aici am putut. Şi mi-am luat o maşină destul de bună. Eu am trăit şi mulţi ani în Italia şi faţă de Italia aici sistemul te mai ajută”, spune și Viorel.
Cătălin face taximetrie de doi ani în Londra şi într-o noapte poate câştiga, numai din bacşiş, peste 300 de lire. La firma unde lucrează, din 400 de maşini, 100 sunt conduse de români, care până nu de mult, căutau locuri de muncă în Anglia.[[{"fid":"574970","view_mode":"imagine_articol","fields":{"format":"imagine_articol","field_file_image_alt_text[und][0][value]":"locuri de munca in anglia","field_file_image_title_text[und][0][value]":"În taximetrie, se găsesc cele mai multe locuri de muncă în Anglia","field_subtitle[und][0][value]":"theguardian.com"},"type":"media","attributes":{"alt":"locuri de munca in anglia","title":"În taximetrie, se găsesc cele mai multe locuri de muncă în Anglia","class":"media-element file-imagine-articol"}}]]
„Sunt oameni care când spui că eşti din România te întreabă...aaaa, la cerşit şi la furat? Ei se plâng că vin imigranţii şi le fură locurile de muncă. Imigranţii, să fie clar, nu fură locurile de muncă nimănui pentru că noi, practic, aici facem munca pe care ei n-ar face-o niciodată”, spune Cătălin.