Ce avans minim cer băncile pentru un credit imobiliar
Ultima actualizare:
Dacă vrei să te muţi în casă nouă, un credit imobiliar îţi cere bani puşi deoparte pentru avans. În timp ce unele bănci percep avans zero, altele îţi percep şi până la 45%. Specialiştii finzoom.ro îţi spun cu cât ar trebui să te pregăteşti ca să ţi se aprobe dosarul de creditare.
- Credite cu avans zero. În locul avansului, banca îţi cere să garantezi cu un imobil suplimentar pe care îl deţii tu sau o terţă persoană. Aşa se practică la ING. La Leumi Bank avansul minim e între 0 şi 35%, în funcţie de garanţiile imobiliare pe care le aduci.
- Ce bănci cer avans 15%? Libra Bank e singura care nu a modificat avansul de 15%, chiar şi după intrarea în vigoare a legii dării în plată. OTP Bank a revenit recent la avansul de 15%, iar ING Bank a anunţat că va oferi credite ipotecare cu avans de 15% începând cu 21 ianuarie anul acesta. Pe lângă aceste trei bănci, mai sunt încă patru – BCR, CEC, BRD, Banca Transilvania - care practică avans de 15% însă în anumite condiţii. De exemplu, contractarea unui credit cu avans de 15% e condiţionată la BCR de localitatea în care e situat imobilul (42 de localităţi stabilite de bancă), dar şi de perioada împrumutului (20 de ani). La CEC Bank, în cazul creditelor garantate cu cel puţin un imobil cu destinaţia de locuinţă, avansul e de 15% pentru creditele în valoare de peste 250.000 €. La BRD, trebuie să prezinţi o garanţie suplimentară imobilului pe care vrei să-l cumperi. Banca Transilvania cere un avans începând de la 15% la creditele în lei pentru achiziţionarea primului spaţiu locativ.
- Împrumuturi imobiliare cu 20% avans. Există doar două banci care oferă credite imobiliare cu avans de 20%: Piraeus Bank şi Alpha Bank. Însă Banca Comercială Feroviară îţi cere să împrumuţi o sumă mai mică de 350.000 € pentru a beneficia de acest avans. La Raiffeisen condiţionarea e ca imobilul să fie situat în localităţile cu un indice pozitiv de evoluţie a pieţei imobiliare. La Banca Transilvania, pe lângă condiţiile pentru avansul de 15%, pentru orice altă situaţie avansul începe de la 20%, în funcţie de tipul garanţiei şi moneda creditului.
- Unde plăteşti avans de 25% - 33%. Credit Agricole, Garanti Bank, ING, Unicredit, Veneto percep avans de 25%. Există şi alte bănci care cer acelaşi avans, însă trebuie să respecţi mai multe condiţii: la BRD trebuie să aduci un imobil garanţie suplimentară, la BCR - să contractezi un credit pe o perioadă mai mare de 20 de ani, iar imobilul trebuie să fie situat într-una din cele 42 de localităţi. Bancpost îţi cere ca imobilul pe care vrei să-l cumperi să fie reşedinţa ta primară, iar suma creditului nu trebuie să depăşească 150.000 €. Banca Feroviară percepe acest avans pentru creditele acordate în lei cu valoarea mai mare de 250.000 lei. Un avans minim de 30% e solicitat de CEC pentru creditele de cel mult 250.000 €. La Bancpost, condiţiile pentru un avans de 33% sunt ca suma creditului să fie mai mare de 150.000 €, iar imobilul să fie reşedinţa primară a împrumutatului.
- Unde ţi se cere peste 35% avans? 35% avans vei plăti la BRD pentru credite mai mici de 250.000 €, în funcţie de profilul clientului şi de tipul imobilului. La BCR, acest avans se percepe doar dacă împrumutul nu e contractat în cele 42 de localităţi. Banca Românească cere un avans între 35-45% în funcţie de locul în care e situat imobilul şi de domiciliul permanent sau nu la proprietatea folosită drept garanţie. Avans de 35% e întâlnit şi la Veneto Banca şi Leumi. La Bancpost, dacă imobilul e reşedinţa ta secundară, atunci avansul va fi de 38%. La Veneto poate ajunge la 40%, iar la Raiffeisen - la 45%.