Ce frumos ninge la munte! Imagini video din Fundata și Transfăgărășan. Cum va fi vremea în următoarele zile

Ultima actualizare:

    Fundata este localitatea aflată la cea mai mare altitudine din țară: 1360 de metri
Fundata este localitatea aflată la cea mai mare altitudine din țară: 1360 de metri

A nins la munte cu fulgi mari ca-n povești! Vorbim despre prima ninsoare adevărată din acest sezon, care s-a depus deja în strat gros la Fundata, județul Brașov. Însă, în întreaga țară s-a produs o răcire bruscă a vremii. De la temperaturi de peste 20 de grade, am ajuns la valori scăzute, iar asta s-a întâmplat de pe-o zi pe alta.

În ultimele zile, vremea s-a răcit simțitor din cauza unui front atmosferic rece care traversează în această perioadă țara noastră. La munte, a nins ca în povești, iar în unele locuri stratul de zăpadă a ajuns și până la 21 de centimetri. În tot acest timp,  în majoritatea zonelor țării a plouat, inclusiv la București. Meteorologii vin însă cu o veste bună. Spre sfârșitul săptămânii, vremea se încălzește în cea mai mare parte a regiunilor. 

Până atunci însă, la Fundata și pe Transfăgărășan ninge ca într-o veritabilă zi de iarnă. Imaginile, care au apărut deja pe internet, pe rețelele de socializare, sunt spectaculoase și vorbesc de la sine.

Vremea pe regiuni în următoarele două săptămâni. 

Iată cum va fi vremea în următoarele două săptămâni în țară, potrivit estimărilor ANM

BANAT 

În intervalul 8 – 12 noiembrie, media temperaturilor maxime va fi de 11...12 grade, iar  cea a minimelor va coborî de la 7 la 2 grade. Finalul primei săptămâni va aduce și temperaturile  maxime la valori sub cele normale, prin medii de 8 ...9 grade, în timp ce minimele nocturne vor  fi de 1...2 grade, în medie. A doua săptămână se va caracteriza prin valori termice ușor sub cele normale pentru a doua jumătate a lunii noiembrie, astfel încât, cu mici variații de la o zi la  alta, media temperaturilor maxime va fi în jurul a 10 grade, iar cea a minimelor de 2...3 grade.   Va ploua moderat cantitativ în intervalul 7 – 9 noiembrie, când izolat vor fi și cantități de  apă însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creștere după data de 17 noiembrie.

CRIŞANA 

În intervalul 8 – 12 noiembrie, media temperaturilor maxime va fi de 11...12 grade, iar cea a minimelor va coborî de la 7 la 1...2 grade. Finalul primei săptămâni va aduce și  temperaturile maxime la valori sub cele normale, prin medii de 8 ...9 grade, în timp ce minimele nocturne vor fi în medie aceleași. A doua săptămână se va caracteriza prin valori termice ușor  mai scăzute decât cele normale pentru a doua jumătate a lunii noiembrie, astfel încât, cu mici  variații de la o zi la alta, media temperaturilor maxime va fi de 8...9 grade, iar cea a minimelor în  jurul a 2 grade. Va ploua în intervalul 7 – 9 noiembrie, când local vor fi posibile și cantități de apă  însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creștere după data de 17 noiembrie.

TRANSILVANIA 

Vremea se va răci în intervalul 8 – 11 noiembrie, când media temperaturilor maxime va  scădea de la 12 la 9...10 grade, iar cea a minimelor de la 6 la -3 grade. Între 12 și 15 noiembrie, și temperaturile maxime vor ajunge la valori sub cele normale, cu medii de 7 ...8 grade, în timp  ce minimele nocturne vor fi în medie aceleași. A doua săptămână se va caracteriza prin valori  termice ușor mai scăzute decât cele normale pentru a doua jumătate a lunii noiembrie, astfel  încât, cu mici variații de la o zi la alta, media temperaturilor maxime va fi de 6...7 grade, iar cea  a minimelor în jurul a -2 grade. Temporar va ploua în intervalul 7 – 10 noiembrie, când local vor fi și cantități de apă mai  însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creștere în a doua parte a celei de-a doua  săptămâni.

MARAMUREŞ 

În intervalul 8 - 12 noiembrie, maximele termice se vor situa, în medie, în jurul a 11 grade, iar media minimelor va scădea de la 7 la -1...0 grade. Între 12 și 16 noiembrie și  temperaturile maxime vor ajunge la valori sub cele normale, cu medii în jurul a 7 grade, în timp  ce minimele nocturne vor fi în continuare, în medie, ușor sub 0 grade. Până la finalul celei de-a  doua săptămâni se vor înregistra valori termice ușor mai scăzute decât cele normale pentru a  doua jumătate a lunii noiembrie, astfel încât, cu mici variații de la o zi la alta, media temperaturilor maxime va fi de 6...7 grade, iar cea a minimelor în jurul a 0 grade. Temporar va ploua în intervalul 7 – 9 noiembrie, când pe alocuri vor fi și cantități de apă  mai însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creștere după data de 17 noiembrie.

MOLDOVA 

În primele 3 zile ale intervalului și la nivelul acestei regiuni temperaturile vor fi în scădere, de la o medie de 13 la 7 grade pentru maxime și de la 7 la -1 grad pentru minime. Vremea va fi  în ușoară încălzire în perioada 11 – 13 noiembrie când media temperaturilor maxime va fi de  9...11 grade, iar cea a minimelor va crește de la -2 la 2 grade. Ulterior, cu mici variații de la o zi  la alta, valorile termice vor fi ușor sub cele normale astfel că, până la finalul celei de-a doua  săptămâni, se vor înregistra medii ale maximelor de 6...8 grade, iar cele ale minimelor vor fi  apropiate de 0 grade. Se vor semnala ploi în general slabe în intervalul 7-10 noiembrie, dar apoi regimul  pluviometric se va menține deficitar, chiar dacă izolat și trecător pot fi precipitații slabe.

DOBROGEA 

Valorile termice vor fi în scădere până în 10 -11 noiembrie, când media maximelor va fi  în jurul a 7 grade, iar cea a minimelor, 1...3 grade. Vremea se va încălzi ușor pe 12 și 13 noiembrie, devenind apropiată de normalul termic cu medii de 11...12 grade la maxime și 3...5  grade la minime. În cursul celei de-a doua săptămâni se vor înregistra medii ale temperaturilor  maxime de 9...11 grade și ale minimelor de 2...4 grade, caracterizând o vreme ușor mai rece  decât în mod normal. Regimul pluviometric se va menține deficitar, cu ploi în general slabe în intervalul 8-10  noiembrie și posibil după data de 17 noiembrie.

MUNTENIA 

Valorile termice vor fi în scădere până pe 10 noiembrie, când media maximelor va fi în  jurul a 8 grade, iar cea a minimelor 2...3 grade. Temperaturile maxime vor crește ușor pe 12 și  13 noiembrie, devenind apropiate de normalul termic cu medii de 11...12 grade, dar cele minime vor fi în continuare scăzute, 0...2 grade, în medie. În cursul celei de-a doua săptămâni  se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 8...10 grade și ale minimelor de 1...3 grade, caracterizând o vreme ușor mai rece decât în mod normal. Temporar va ploua în intervalul 8 – 10 noiembrie, când local vor fi și cantități de apă mai  însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creștere după data de 17 noiembrie.

OLTENIA 

Valorile termice vor fi în scădere până pe 10 -11 noiembrie, când media maximelor va fi  în jurul a 7 grade, iar cea a minimelor 1...3 grade. Temperaturile maxime vor crește ușor pe 12 și 13 noiembrie, devenind apropiate de normalul termic cu medii de 11...12 grade, dar cele minime se vor menține scăzute, 0...2 grade, în medie. În cursul celei de-a doua săptămâni se  vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 8...10 grade și ale minimelor de 0...2 grade,  caracterizând o vreme ușor mai rece decât în mod normal. Va ploua moderat cantitativ în intervalul 8 – 10 noiembrie, când local vor fi și cantități de  apă însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creștere după data de 17 noiembrie.

LA MUNTE 

În primele trei zile, valorile termice vor fi în scădere până la o medie a maximelor de 2...4  grade și a minimelor în jurul a -3 grade. Temperaturile maxime vor crește în intervalul 11 - 12 noiembrie, devenind mai ridicate decât normalul termic al acestei perioade pentru această  regiune, cu medii ale maximelor de 8...9 grade și minime în jurul pragului de îngheț. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni nu sunt estimate variații mari de la o zi la alta astfel că se  vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 2...4 grade și ale minimelor de -4...-2 grade,  caracterizând în această regiune o vreme mai rece decât în mod normal.   

Temporar vor fi precipitații moderate cantitativ, ploi, lapovițe și ninsori în intervalul 8 – 10 noiembrie, iar după data de 14 noiembrie, probabilitatea pentru precipitații va fi ceva mai  ridicată spre finalul celei de-a doua săptămâni.

Mesajul transmis turiștilor de Salvamont Argeș

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net