Ce-i așteaptă pe elevi după această vacanță. Lista scenariilor pentru începerea școlii
„A venit vacanța cu trenul din Franța!”. După trei săptămâni de emoții și stres, elevii au încheiat mediile pe primul semestru și au intrat într-o binemeritată pauză. Bucuroși, cu mic, cu mare, cei mai mulți au luat cu asalt pârtiile de la munte. În tot acest timp, oficialii din Educație și Sănătate pregătesc scenariile pentru începerea școlii în format fizic, din 8 februarie.
A fost aglomerație de nedescris weekendul care a trecut, pe pârtiile de pe Valea Prahovei. Copiii și părinții nu au vrut să rateze nici măcar o zi de vacanță, astfel că au pornit la drum încă de vineri sau de sâmbătă. Ca de obicei, s-au format cozi interminabile atât pe șosele, cât și la telecabine.
Pârtiile au răsunat de chiote și de râsete de copii, zăpada a fost din belșug, perfectă pentru săniuș, iar cine a vrut instructor de schi a trebuit să-și facă în avans programare. „S-au făcut rezervări dinaintea vacanței, lucrăm de dimineața până seara”, a declarat la PRO TV Andrei Novăceanu, instructor de schi. Chiar dacă turiștii de weekend s-au întors duminică seară acasă, copiii și părinții au rămas pentru toată săptămâna, cât durează vacanța intersemestrială.
4 scenarii, în funcție de evoluția pandemiei
Din 8 februarie reîncepe școala, cel mai probabil în format fizic, speră autoritățile. O decizie finală va fi luată azi, 2 februarie. Se va păstra sistemul descentralizat, care ține cont de evoluția pandemiei din fiecare localitate, dar „semaforul” celor trei scenarii (roșu, galben și verde) va avea reguli noi. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că se renunță total la sistemul hibrid din scenariul galben, în care jumătate dintre elevii unei clase învățau acasă și jumătate la școală: „Sistemul hibrid dispare complet. Experiențele din educație mi-au arătat că nu este eficient”, a spus ministrul. Vor fi 4 scenarii posibile:
- Scenariul verde: localitățile au o rată de infectare de până la 1/1.000 de locuitori - toți elevii merg fizic la școală.
- Scenariul galben: rata de infectare e între 1 și 3 la mia de locuitori – merg la școală copiii de grădiniță, cei din ciclul primar și elevii din ani terminali (clasele a VIII-a și a XII-a). Toți ceilalți – online.
- Scenariul roșu: rata de infectare e de peste 3 la mie – noutatea este că vor merge în continuare în instituțiile de învățământ copii de grădiniță și cei din ciclul primar. Restul, stau acasă. „La început rămân acasă copiii din clasele V-VIII și liceele, dar continuă să meargă grădinițele și clasele primare”, a spus președintele Klaus Iohannis, citat de edupedu.ro.
- Scenariul 100% online: atunci când rata de infectare depășește 6 la mie. Localitatea se carantinează și absolut toți copiii stau acasă, școlile se închid și se revine la online.
5 situații în care se pot face cursuri online
Chiar dacă o scoală este în scenariul verde, există câteva situații în care elevii și profesorii pot face în continuare cursuri online, a transmis ministrul Educației la Digi24.
- Elevii vulnerabili, care au contraindicații medicale pentru prezență fizică, vor face în continuare cursuri online, la cerere.
- Elevii care au în familie persoane cu vulnerabilități medicale, certificate ca atare, pot face școala de acasă.
- În situația în care elevii prezintă simptome, recomandarea „apăsată” a ministerelor Sănătății și Educației este să rămână acasă.
- Dacă profesorul prezintă vulnerabilități certificate de medic, acesta va sta acasă, iar predarea se va face online.
- Dacă profesorul prezintă simptome specifice COVID-19.
Astfel, vor fi situații în care unul sau mai mulți elevi dintr-o clasă vor face în continuare școală online, în timp ce restul colegilor merg fizic la ore. „Pentru asta, trebuie videocamere. În data de 4 februarie vor fi deja disponibile 60.000 de laptopuri, plus un număr important de videocamere pentru a susține acest proces de predare-învățare online. Dacă un profesor are contraindicații, conducerea școlii este datoare să asigure un program orar prin care orele acelui dascăl să fie grupate într-o singură zi, în așa fel încât elevii să poată învăța online, de acasă, într-o zi pe săptămână, la disciplina acelui sau acelor profesori care au contraindicații pentru prezență fizică. Concret, profesorul de matematică ce are interdicție de a veni fizic la școală își va ține orele de matematică grupate în aceeași zi a săptămânii, pentru a nu fi puși elevii în situația de a avea ora online de la 8 la 9 și apoi celelalte ore la școală", a explicat ministrul Sorin Cîmpeanu. Inclusiv învățătorii vor avea dreptul să solicite să stea acasă, dacă au contraindicații, doar că ei, spre deosebire de elevi, trebuie să fie certificați de un examen de medicină a muncii. În acest caz, toată clasa va rămâne acasă să facă ore online.
Profesorii, supărați că le-a fost amânată vaccinarea
Deși s-a dorit vaccinarea cu prioritate a profesorilor, înainte de începerea școlii, până acum doar 20.000 de persoane au fost imunizate cu prima doză. Alți peste 100.000 sunt programați pe platformă, dar amânați, în contextul în care avem deficit de doze. „Personalul din învățământ este de 340.000 de persoane. Dintre aceștia, cei care intră în contact nemijlocit cu elevii sunt 126.000. La ora la care vorbim, sunt 113.000 de programări în platformă și 20.000 de persoane vaccinate. Acum, numărul dozelor disponibile este singurul factor limitativ. De îndată ce acest factor va putea fi gestionat, rămâne în picioare angajamentul de prioritate acordată personalului din învățământ”, a explicat la Digi24 ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Lucrătorii din domeniile esențiale, programați la vaccinare pentru zilele acestea, au fost anunțați că vor fi amânați cu două săptămâni. Iar noi programări vor mai putea fi făcute abia din martie. „Eu mi-am pierdut de curând un coleg de doar 35 de ani. A murit de Covid, fără să știe că are vreo altă boală. Așteptam să ne vaccinăm, sunt de-a dreptul îngrozită. Mă voi întoarce între elevi și între colegii mei”, a povestit la PRO TV Ioana, o profesoară.
85% din școli nu au autorizație pentru securitate la incendiu
Potrivit unui raport citat de ministrul Educației, puțin peste 15% dintre cele 26.471 de clădiri în care funcționează școli, cămine, cantine și săli de sport au autorizație pentru securitate la incendiu. Aproape 20% sunt în curs de obținere a autorizației, circa 50%, conform legii, nu necesită autorizație, iar 15% sunt clădiri care necesită autorizație și nu au. Mai exact, acestea din urmă sunt în număr de 3.970. „Autoritățile locale sunt titularele avizelor sau autorizațiilor pentru securitate la incendiu”, a declarat Sorin Cîmpeanu. Ministrul a promis că pe parcursul acestei săptămâni va organiza videoconferințe pe această temă cu inspectoratele școlare județene din toată țara, care sunt în legătură cu autoritățile locale.