Ce întrebare «incomodă» a primit Klaus Iohannis de la premierul Ludovic Orban, aflat în public

Ultima actualizare:

    Klaus IohannisFOTO: adevarul.ro
Klaus IohannisFOTO: adevarul.ro

La finalul dezbaterii de marţi, pe care preşedintele Klaus Iohannis a avut-o cu jurnaliştii, şeful statului a cerut să fie trimis un microfon în sală, iar cei din audienţă să îi pună întrebări. Un tânăr a îndrăznit să-l întrebe pe Klaus Iohannis de ce nu a permis participarea la dezbatere şi altor reprezentanţi mass-media care să-l pună ceva mai mult în dificultate. Răspunsul lui Iohannis l-a uimit pe tânăr.

Întrebat de ce nu a invitat jurnalişti care să îi pună întrebări incomode, Iohannis i-a spus celui care l-a întrebat: ”Puneţi-mi întrebări incomode!”,  acesta răspunzându-i că tocmai aceasta a fost întrebarea incomodă. 

Un alt moment al serii de dezbatere care a destins atmosfera a fost cel în care primului ministru Ludovic Orban, prezent şi el în sală, i s-a înmânat microfonul de către jurnalistul Radu Tudor (Antena 3) şi a fost rugat să pună o întrebare incomodă.

Orban a răspuns pozitiv provocării, iniţiativa stârnind hohote de râs în sală. El l-a întrebat pe şeful statului cât crede că va obţine duminică în turul II al alegerilor prezindeţiale 2019.  Klaus Iohannis a răspuns diplomat şi s-a arătat convins că va obţine ”toate voturile românilor care vor să fie preşedinte”. 

Klaus Iohannis, mustrat pentru situaţia infrastructurii 

Acelaşi Radu Tudor l-a întrebat pe Klaus Iohannis cât timp face până la Sibiu, oraşul al cărui primar a fost, aducând în discuţie situaţia delicată a infrastructurii de transport a României.

"Cât fac cu ce? Cam patru ore (cu autovehiculul – n.r.). După 30 de ani de tranziţie şi dispute profunde între diferitele formaţiuni este cazul să ajungem în situaţia în care un preşedinte care ştie ce trebuie făcut împreună cu un guvern care doreşte să rezolve aceste mari probleme să se apuce de treabă. Voi fi foarte ferm, chiar intransigent. Aceste discuţii trebuie să producă rezultate. Nici eu nici românii nu avem timp să ne pierdem În discuţii de complezenţă între preşedinte şi guvern, ceea ce discutăm să ducă la rezultate practice. Autostrada Sibiu Piteşti, drumul expres Craiova – Piteşti, autostrada Moldova, Ploieşti – Braşov, aceste lucruri nu vreau să le promit, că de promis le promit toţi, eu vreau să le facem", a spus şeful statului.  

Citeşte şi:

Viorica Dăncilă contraatacă: «E jenant să-ţi fie frică de o dezbatere cu o femeie»

Viorica Dăncilă, pusă în încurcătură de un calcul matematic. Nici cu limbile străine nu stă bine

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
marelbo png
loto jpeg
cincsor dimineata jpg
1 sfantul spiridon jpg jpeg
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net